Declaraţia a fost făcută marţi, de purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, în cadrul unei conferinţe de presă.
„9,4 din PIB este o sumă suficientă, ar exista spaţiu suficient şi pentru mărirea pensiilor… există bani pentru o eventuală mărire a pensiilor dacă se doreşte înainte de reforma la care ne-am angajat”, a declarat Ionuţ Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL s-a referit la reformarea sistemului de pensii şi la creşterea PIB, acestea fiind angajamentele României.
„Ne-am angajat în a reforma sistemul şi de a aplica un principiu sănătos, principiul contributivităţii… Dacă creştem PIB şi încasările din PIB vor fi mult mai mari, ca urmare vor fi bani pentru creşterea pensiilor”, a explicat Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a răspuns la solicitarea PSD spunând că PNRR nu poate fi modificat. Este împotriva intereselor noastre ca stat, 2023 este prima bornă când statele pot solicita anumite modificări, dar decizia va fi luată în funcţie de modul în care a fost implementat PNRR în 2022, a precizat liberalul.