Social-democraţii din Consiliul Judeţean consideră „extrem de îngrijorătoare” dezvăluirile fostei angajate din ATI, cu privire la aplicarea unor tratamentele necorespunzătoare pacienţilor internaţi.
„Asigurarea unor servicii medicale de calitate pentru sănătatea, siguranţa şi viaţa pacientului trebuie sa fie o prioritate pentru toată lumea (…). Vom solicita, în prima şedinţă de consiliu, prezenţa atât a managerului, cât si a directorului medical ai SCJU Sibiu, pentru a oferi explicaţii referitoare la cele apărute în spaţiul public”, au transmis, într-un comunicat de presă, consilierii judeţeni din PSD Sibiu.
Potrivit acestora, faptul că în ultimul an la spitalul judeţean din Sibiu au fost desfăşurate două controale ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, ambele constatând nereguli, demonstrează că aici sunt probleme care se impun a fi rezolvate.
Aceştia mai spun că susţin anchetele desfăşurate după dezvăluirile fostului angajat şi, dacă în urma anchetelor se vor constata deficienţe, cer adoptarea unor măsuri imediate, pentru remedierea neregulilor constatate şi, dacă va fi cazul, tragerea la răspundere a celor vinovaţi.
O fostă angajată de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a povestit, pentru publicaţia locală Turnu Sfatului, că pacienţi în stare gravă cu COVID-19 au fost legaţi de mâini şi de picioare, ignoraţi de cadrele medicale, sedaţi, astfel că au murit sufocaţi.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.