Prima pagină » Politic » Rusia a blocat prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, un proiect care critica intervenţia militară

Rusia a blocat prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, un proiect care critica intervenţia militară

Reprezentantul permanent al Rusiei în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a blocat prin veto, vineri seară, în mod previzibil, un proiect de rezoluţie care critica dur intervenţia militară rusă în Ucraina.
Rusia a blocat prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, un proiect care critica intervenţia militară
Mihai Draghici
26 feb. 2022, 01:13, Politic

Proiectul de rezoluţie, elaborat de Statele Unite şi Albania, critica „în termenii cei mai puternici” „agresiunea rusă împotriva Ucrainei” şi cerea retragerea „imediată” a trupelor ruse.

Dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU, 11 au votat în favoarea proiectului de rezoluţie, iar trei s-au abţinut de la vot – China, India şi Emiratele Arabe Unite.

Rusia şi-a utilizat dreptul de veto, astfel că proiectul de rezoluţie împotriva intervenţiei militare în Ucraina a fost respins.