„Mă gândesc. Eu personal mă gândesc. Eu am fost de multi hulit. Ba că sunt pontist ba că sunt cum sunt şi aşa mai departe. Şi vorbeam cu mai mulţi colegi zilele astea de faptul că am ajuns să fiu cel care să invoce echipa, partidul, stânga, şansa României’, a declarat preşedintele executiv al PSD, miercuri, la DC News.
Social-democratul a criticat atacurile foştilor membrii de partid asupra PSD.
„Faptul că ai noştrii colegi din partid au plecat din partid şi atacă partidul, nu pe mine personal, pe mine nu mă deranjează dacă mă atacă Victor Ponta, dar sunt preşedinte executiv şi trebuie să-mi apăr partidul. Dacă tu ataci partidul care ţi-a dat tot, atunci cred că este un lucru care trebuie discutat foarte în serios”, a mai precizat Teodorovici.
Acesta a mai precizat faptul că nu crede că ALDE va ieşi de la guvernare.
Declaraţiile lui Eugen Teodorovici vin în contextul în care liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, că partidul său va forma o alianţă politică cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta. Tăriceanu a afirmat că alianţa va fi a treia forţă parlamentară, după PSD şi PNL. Pro România a condiţionat alierea cu ALDE de ieşirea acestora de la guvernare.
Ulterior, liderul ALDE şi-a nuanţat declaraţiile de pe Facebook cu privire la alianţa cu Pro România, iar după editarea postării în locul „am hotărât” a apărut „am discutat”.