Acord între România şi Albania pentru cooperarea în domeniul muncii, pensiilor şi protecţiei sociale

Publicat: 05 06. 2024, 09:02
Actualizat: 05 06. 2024, 09:04

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat miercuri, la Bucureşti, împreună cu ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe din Republica Albania, Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea Acordului în domeniul securităţii sociale între România şi Republica Albania. Documentul contribuie la consolidarea cadrului juridic de coordonare a securităţii sociale dintre cele două state.

„Documentul contribuie la implementarea cadrului legislativ bilateral privind securitatea socială, care are ca obiective principale recunoaşterea şi agregarea perioadelor de asigurări sociale realizate pe teritoriul ambelor state, determinarea legislaţiei de securitate socială aplicabilă lucrătorilormigraţi, egalitatea de tratament, precum şi acordarea beneficiilor într-una dintre cele două ţări”, anunţă reprezentanţii ministerului român.

Acordul demonstrează sprijinul României pentru integrarea Albaniei în „marea familie Europeană”, a transmis ministrul Simona Bucura-Oprescu.

„România sprijină procesul de integrare al Albaniei în marea familie Europeană. Avem multe lucruri în comun, o istorie care ne leagă, o populaţie de aromâni destul de numeroasă în Albania, iar documentele bilaterale semnate astăzi întăresc şi mai mult cooperarea noastră în domeniul muncii şi protecţiei sociale pentru cetăţenii din ambele ţări”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Acordul şi Aranjamentul său Administrativ încorporează principiile moderne ale securităţii sociale, utilizate inclusiv la nivelul Uniunii Europene, care asigură protecţia şi continuitatea drepturilor de securitate socială a asiguraţilor celor două state pe teritoriul celuilalt stat, au precizat reprezentanţii Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.