Actele privind politicile fiscale şi bugetare nu vor putea fi atacate în contencios administrativ

Actele referitoare la politicile fiscale şi bugetare nu vor mai putea fi atacate în contencios administrativ, conform proiectului de modificare a Constituţiei făcut public miercuri, această prevedere fiind inclusă la articolul 126 privind instanţele judecătoreşti.

Urmărește
6 afișări

În prezent, există numeroase procese în care angajaţi din toate domeniile au contestat în contencios administrativ deciziile care vizau reducarea salariilor sau eliminarea unor prime şi sporuri.

În forma actuală a Constituţiei, alineatul 6 al acestui articol prevede: "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale".

În proiectul de revizuire a legii fundamentale postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, la excepţii este adăugată şi formularea "precum şi a celor care privesc politicile fiscale şi bugetare".

În consecinţă, noua formă a alineatului 6 va fi: "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar, precum şi a celor care privesc politicile fiscale şi bugetare. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale".

Deficitul bugetar nu poate fi mai mare de 3% din PIB, iar datoria publică nu poate depăşi 60% din PIB, se arată în proiectul de lege de revizuire a Constituţiei, făcut public de Administraţia Prezidenţială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici