Active Watch şi Pro Democraţia cer referendum naţional în privinţa modificării hărţii administrative

Organizaţiile Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei şi Asociaţia Pro Democraţia au cerut, marţi, organizarea de "consultări sistematice şi sincere cu întreaga societate românească", precum şi a unui referendum naţional în privinţa modificării hărţii administrative a ţării.

Urmărește
6 afișări

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiilor, apelul se adresează tuturor autorităţilor şi instituţiilor politice - partide politice, Parlament, Guvern, preşedinte - şi vizează "demararea unui proces structurat şi responsabil de consultări sistematice şi sincere cu întreaga societate românească atât în privinţa reformei constituţionale, cât şi administrative, precum şi organizarea unui referendum naţional în privinţa modificării hărţii administrative a ţării".

"În absenţa unei consultări reale, întregul proces de reformă nu va fi decât un simplu artificiu politic menit să favorizeze una sau alta din forţele politice şi riscă astfel să lărgească prăpastia care desparte societatea românească de clasa politică până într-acolo încât orice comunicare între cele două va deveni imposibilă", precizează organizaţiile semnatare ale apelului.

Organizaţiile reclamă o derivă a discursului şi acţiunii publice, precum şi "tentaţia de a înlocui dezbaterea publică şi parlamentară cu formule mecanice sau politicianiste de tipul asumării răspunderii guvernului sau înţelegerii între partidele politice".

Totodată, organizaţiile Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei şi Asociaţia Pro Democraţia susţin că "riscul de a compromite şansele dezvoltării democraţiei la firul ierbii, la nivel local - fără de care nu poate exista democraţie la nivel naţional – se transformă într-un pericol mortal pentru societatea românească".

Semnatarele apelului subliniază că Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cere imperativ la articolul 13, aliniatul 3, ca "propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor" să fie înaintate Parlamentului spre adoptare "numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale
respective, prin referendum", în acest caz referendumul fiind obligatoriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici