Tanczos Barna şi Borbely Karoly vor reprezenta UDMR la consultările de la Cotroceni
„Tanczos Barna, vicepreşedintele executiv UDMR pentru administraţii publice locale, secretar de stat în ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv Borbely Karoly, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri vor reprezenta UDMR la consultările ce vor avea loc azi (luni – n.r.) la ora 15.00 cu Preşedintele României, privind modificarea Constituţiei”, conform unui anunţ transmis de Biroul de presă al UDMR.
Consultările preşedintelui cu partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament, pe tema modificării Constituţiei, urmează să aibă loc, de la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, declara, în urmă cu o săptămână, pentru MEDIAFAX, că Uniunea va merge la aceste consultări în altă zi decât cea propusă de preşedintele Traian Băsescu, 15 martie, deoarece de Ziua maghiarilor liderii formaţiunii se vor afla în Ardeal.
Marko declara, după câteva zile, că propune ca, prin viitoarea Constituţie, Guvernul să nu mai poată adopta Ordonanţe de Urgenţă, iar preşedintele ţării să fie ales de Parlamentul bicameral. De asemenea, Marko afirma că sintagma „stat naţional” din Constituţie şi-a pierdut de mult timp rostul.