Băsescu îl acuză pe Cioloş de oportunism, pentru că ar fi vrut să schimbe ideologia, acesta neagă

Publicat: 06 02. 2019, 10:55
Actualizat: 21 07. 2021, 07:02

„Nu e adevărat. Nu am spus asta niciodată domnului Juncker şi i-am menţionat asta şi domnului Băsescu la acea vreme. De altfel eu nu eram membru de partid atunci şi nu se punea problema să mă mut undeva, politic. Aş categorisi PLUS ca un partid de centru dreapta, dacă ne uitam la programul politic din moţiunea programatică cu care am candidat la Convenţia PLUS”, a afirmat Dacian Cioloş, pentru MEDIAFAX.

Reacţia fostului premier tehnocrat vine în contextul în care Traian Băsescu a declarat, luni seară la TVR 1, că nu i-ar acorda votul lui Cioloş şi a relatat o discuţie pe care a avut-o cu Jean-Claude Juncker, care face parte din Partidul Popularilor Europeni (PPE).

Băsescu a spus că Juncker i-a povestit că Cioloş a discutat cu preşedintele Comisiei Europene şi i-a transmis că dacă portofoliul de comisar european este deţinut de socialişti, este dispus să treacă la socialişti pentru a obţine mandatul.

„Inima nu mă lasă să îl votez pe Cioloş. Vă pot spune o discuţie cu Jean-Claude Juncker. Când eu l-am susţinut pe Cioloş să rămână comisar european.

Venise Ponta, dar se forma noua Comisie, Comisia Juncker. Şi i-am spus «aş vrea să rămână Cioloş încă un mandat în Comisie».

În Comisiei poţi prin excepţie să mai rămâi un mandat, dar nu pe acelaşi portofoliu. M-a lăsat Juncker. S-a uitat la mine. Zice, Juncker fiind PPE, zice «ştii ce mi-a spus? Că dacă portofoliul e la socialişti, el trece la socialişti».

Asta este discuţia mea cu Juncker şi nu are cum să nu o recunoască Juncker oricine ar da din coadă. Lucru pe care i l-am spus la un moment dat lui Cioloş. Şi a zis «niciodată nu îl iau. Unul care trece de la noi la socialişti numai va să rămână în funcţie nu va fi comisar în Comisia mea». Aflu de la mine care sunt unul dintre cei doi care a dus discuţia. Era dispus să treacă la socialişti ca să rămână comisar european. El i-a spus asta lui Juncker. Dacă portofoliul meu e cumva la socialişti, eu trec la socialişti”, a declarat Traian Băsescu, luni seară la TVR 1.

Întrebat dacă a discutat cu Dacian Cioloş despre acest episod şi dacă i-a recunoscut vreodată că a purtat acea discuţie cu Juncker, fostul preşedinte al României a răspuns: „I-am şi spus. Nimic (nu mi-a spus – n.r.). Eu mi-am făcut datoria să îi spun că nu îl mai pot susţine. Nici lui nu i-aş mai putea da vreodată un vot, deşi l-am susţinut când a primit primul mandat”.

Dacian Cioloş deschide lista comună a Alianţei 2020 USR-PLUS la alegerile europarlamentare. Cele două partide formalizat alianţa în şedinţa Comitetului politic al USR care a avut loc sâmbăta trecută la Parlament.

Referitor la o candidatură la prezidenţiale din partea alianţei nou formate, Dacian Ciolos a spus că „orice e posibil”, precizând însă că este un subiect pe care deocamdată nu l-a discutat cu membrii partidului condus de Dan Barna.