Prima pagină » Politic » PSD: Iohannis începe să negocieze la Bruxelles banii pe care PNL i-a împărţit din vorbe

PSD: Iohannis începe să negocieze la Bruxelles banii pe care PNL i-a împărţit din vorbe

Partidul Social Democrat susţine că preşedintele Klaus Iohannis „abia începe să negocieze la Bruxelles banii europeni pentru relansarea economică”, PNL promiţându-le românilor „miliarde fictive”.
PSD: Iohannis începe să negocieze la Bruxelles banii pe care PNL i-a împărţit din vorbe
Otilia Serescu
17 iul. 2020, 19:21, Politic

„Când pui economia pe ultimul loc nu obţii decât şomaj! Cu iluziile vândute de Guvernul PNL, românii nu-şi pot plăti facturile! Iohannis abia începe să negocieze la Bruxelles banii europeni pentru relansarea economică, bani pe care liberalii deja i-au împărţit din vorbe românilor. Aşa sprijină guvernarea PNL economia, cu miliarde fictive, alocate din pix”, susţine, pe Facebook, PSD.

Conform sursei citate, peste 400.000 de angajaţi din industria HoReCa nu mai au unde să muncească.

„Realitatea este însă dramatică! 1.200 de şomeri sunt anunţaţi dintr-un foc într-un combinat din Târgovişte, provocând o bombă socială în zonă. Iar peste 400.000 de angajaţi din HORECA sunt ţinuţi pe bară de un Guvern care vede restaurantele drept posibile focare, dar a deschis de o lună sălile de păcănele. PNL a administrat prost pandemia şi a omorât economia!”, mai spun social-democraţii.