- Home
- Politic
- IAŞI, (02.03.2014, 18:39)
- Andreea Unturica , Florin Gheţău
Adomniţei: Dacă PSD se va opune în CJ pe proiectele importante colaborarea PNL-PSD la Iaşi va înceta
Liderul PNL Iaşi, Cristian Adomniţei, susţine că, în cazul în care PSD se va opune în continuare în Consiliul Judeţean Iaşi pe proiectele importante pe care el le va promova, atunci colaborarea PNL-PSD va înceta la Iaşi, iar viceprimarul liberal al municipiului îşi va da demisia.

Cristian Adomniţei (Imagine: Liviu Chirică / Mediafax Foto)
Cristian Adomniţei, totodată preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că va cere PSD Iaşi să-şi clarifice poziţia în CJ, după ce, în ultimele şedinţe, consilierii judeţeni social-democraţi au votat împotrivă, în cazul mai multor proiecte, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"PSD Iaşi are două opţiuni: fie este alături de proiectele Iaşiului şi îşi asumă acest lucru, fie va lupta împotriva acestora. PSD este responsabil de cursul evenimentelor. Ei aleg. Oricând poate surveni demisia viceprimarului liberal Marius Dangă, iar PNL trece în opoziţie în Consiliul local. Dacă în CJ continuă disputele, se poate ajunge la discuţii asupra unei alte majorităţi", a declarat Cristian Adomniţei.
El a spus că reprezentanţii PSD Iaşi au votat împotrivă la acordul-cadru privind refacerea unor drumuri în judeţ şi s-au împotrivit ca o parte a terenului de la societatea Fortus să fie preluat de Consiliul Judeţean, pentru realizarea unui parc industrial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Totodată, Adomniţei l-a acuzat pe primarul social-democrat al Iaşiului Gheorghe Nichita că nu a dat aprobare Consiliului Judeţean pentru instalarea a zeci de căsuţe în centrul oraşului, unde să aibă loc târgul de Paşte.
"Vreau să cred în buna-cuviinţă a PSD Iaşi. Faceţi o comparaţie, între modul cum s-au comportat consilierii locali liberali, fără vedetisme, şi comportamentul consilierilor judeţeni PSD care au ales să hărţuiască şi să atace. Aştept cu mult interes poziţia PSD Iaşi", a mai spus Cristian Adomniţei.
Într-un comunicat de presă, conducerea PSD Iaşi respinge acuzaţiile formulate de Adomniţei şi consideră că acestea reprezintă "o încercare de factură discutabilă de a justifica, în faţa opiniei publice, o serie de eşecuri reale sau potenţiale ale şefului liberal al CJ Iaşi".
În acelaşi comunicat se precizează că "PSD nu este interesat de funcţii şi majorităţi de conjunctură, ci de proiectele Iaşiului, care nu au culoare politică".
Atât în Consiliul local, cât şi în Consiliul judeţean, majoritatea este asigurată de PSD şi PNL. În Consiliul Local, PSD are 13 consilieri, PNL - 6, PDL - 5, iar PPDD - 3.
În Consiliul Judeţean, liberalii deţin doar 11 mandate, faţă de 14 mandate cât are PSD. PDL numără 7 consilieri judeţeni, iar PPDD - 4.
PSD şi PNL şi-au împărţit cele două posturi de viceprimar ale municipiului şi cele două funcţii de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe