- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (03.04.2024, 22:39)
- Gabriel Pecheanu
Adrian Axinia (AUR): România, îngropată în datorii. Guvernul PSD-PNL să vină de urgenţă cu măsuri
Ministerul Finanţelor anunţă că datoria publică a trecut pragul critic de 50% din PIB şi somăm Guvernul, respectiv pe Marcel Boloş, ministrul finanţelor, să prezinte urgent măsurile pe care le are în vedere pentru reducerea cheltuielilor de stat, declară deputatul AUR Adrian Axinia.
Urmărește
146 afișări
„Pe parcursul anului trecut, guvernarea Nicu şi Marcel a adoptat mai multe ordonanţe de urgenţă prin care se băteau cu pumnul în piept că vor reduce cheltuielile. Promiteau să vor reduce numărul secretarilor de stat cu 20%, că vor plafona cheltuielile inutile şi că vor reduce numărul de şefi în administraţia publică. De asemenea, bugetul acestor instituţii trebuia să scadă cu 20% până la finalul anului. În realitate, deficitul bugetar a urcat la 28,99 miliarde de lei după primele două luni ale acestui an, dublu faţă de anul trecut. În lipsă de soluţii pentru susţinerea economiei româneşti, Guvernarea PSD-PNL a găsit soluţia <miraculoasă> pentru a acoperi gaura bugetară dar şi pentru a găsi fondurile necesare pentru cheltuielile pe care le-au angajat: guvernarea pe datorie”, afirmă deputatul Adrian Axinia, vicepreşedintele AUR.
El aminteşte că datoria publică a crescut, din august 2023 până în ianuarie 2024 cu aproximativ 100 de miliarde de lei şi a trecut pragul psihologic de 50% din PIB.
„Doar în luna ianuarie a acestui an Guvernul condus de Marcel Ciolacu a adăugat 18 miliarde de lei la datoria guvernamentală. E ireal cum liderii Partidului Comasat Român aleg să îi sfideze pe români şi să îi batjocorească, în ciuda legilor pe care tot ei le dau. Nu am văzut în ultimul an investiţii concrete pentru români. Nu am văzut spitale noi, creşe sau şcoli modernizate. Am auzit însă promisiuni mari, pomeni electorale pe care PNL şi PSD le fac de 34 de ani. În continuare peste 40% dintre români nu au apă şi canalizare. În continuare mii de şcoli au wc în curte, iar elevii sunt nevoiţi în zeci de sate să meargă kilometri întregi pe jos, pe un drum lipsit de trotuar, ca să ajungă la şcoală. Oamenii mor în spitale, iar dacă au norocul să trăiască se externează cu mai multe boli decât atunci când au fost internaţi. Unde se duc aşadar banii pe care îi tot împrumutăm cu dobânzi uriaşe de la o lună la alta? Pe pensiile speciale pe care Rareş Bogdan a promis că le elimină în 30 de zile, dar în realitate numărul beneficiarilor e tot mai mare? Pe salariile şi bonusurile şefilor de instituţii numiţi politic? Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, trebuie să răspundă urgent la aceste întrebări”, adaugă Axinia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
El precizează că AUR îi va solicita lui Boloş să se prezinte de urgenţă în faţa Parlamentului la Ora Guvernului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe