- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (16.10.2024, 13:20)
- Cosmin Pirv
Adrian Câciu, despre cererea de plată trei din PNRR: Ceea ce se suspendă se poate încasa într-un termen de 6 luni
Ceea ce se suspendă se poate încasa într-un termen de 6 luni, dar nu se aşteaptă 6 luni, a declarat miercuri Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, referitor la cererea de plată numărul trei.
Urmărește
218 afișări
Ministrul Adrian Câciu susţine că, marţi, Comisia Europeană a comunicat oficial României o evaluare parţial pozitivă asupra cererii de plată numărul trei, o cerere de plată care cuprinde jaloane şi ţinte aferente trimestrelor 3 şi 4 2022. Conform acestuia, Comisia a informeat că din totalul de 74 de jaloane şi ţinte câte a avut cererea de plată, un număr de 68 de ţinte şi jaloane sunt îndeplinite, iar şase jaloane nu sunt îndeplinite în totalitate sau sunt parţial îndeplinite.
„Din această perspectivă, am anunţat şi în săptămânile trecute, dar acum avem formalizarea acestei discuţii, vom avea o plată parţială din cererea de plata numărul trei, ar trebui să precizez că cererea de plată numărul 3 în valoare brută a fost de 2,7 miliarde de euro, din această sumă România deja a încasat 649 de milioane de euro, reprezentând prefinanţarea, odată cu prefinanţarea celorlalte cereri de plată pe care România le are la dispoziţie din cadrul PNRR, urmând ca într-o lună de zile Comisia Europeană să ne transmită calculul final asupra plăţii parţiale pe care o efectuează şi, pe diferenţă, suspendarea unei sume aferentă celor şase jaloane considerate neîndeplinite sau parţial îndeplinite”, a spus Câciu.
Acesta nu a vrut să comenteze sumele vehiculate, spunând că are o certitudine doar în ceea ce priveşte suma de la Transporturi, unde este vorba de 79 de milioane de euro, ca suspendare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Exportul de arme ruseşti s-a prăbuşit cu 92% în anul 2024, a scăzut de 14 ori faţă de 2021, la sub 1 miliard de euro. Paradoxal, România a ajuns Rusia la exportul de arme
-
Germania ar fi dispusă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina: „Suntem cel mai mare partener NATO din Europa”
-
Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani
„Evaluarea pozitivă nu conţine date şi sume referitoare la plata parţială, acestea urmând să fie finalizate în baza aprobării în cadrul Consiliului de miniştri ai finanţelor ECOFIN peste o lună, după ce au fost validate de comitetele economice ale Comisiei”, a explicat ministrul Proiectelor Europene.
El a spus care sunt jaloanele cu probleme.
„Avem un jalon pe componenta de energie, pe partea de guvernanţă corporativă la companiile de energie, unde trebuie reluată procedura la un număr de 15 companii, avem un jalon care se referă la microîntreprinderi, parte din reforma fiscală, care, dintr-o anumită perspectivă a Comisiei, a rămas parţial neîndeplinit în sensul că dânşii reclamă că plafonul de la microîntreprinderi ar trebui redus de la 500.000 de euro undeva la 88.500 cât este plafonul de TVA potrivit Directivei TVA. Aici deja am anunţat că este nevoie de o decizie politico-economică la care să participe toată clasa politică, inclusiv cei care au trecut în PNRR eliminarea facilităţilor la microîntreprinderi, dar şi mediul economic pentru a face o analiză asupra impactului economic asupra acestei decizii vs impactul economic dacă România renunţă la banii aferenţi acestui jalon”, a spus Adrian Câciu.
El a mai precizat că este vorba şi de jalonul privind guvernanţa corporativă de la Secretariatul General al Guvernului, referitor la agenţia care coordonează conducerea companiilor de stat: „Acolo deja a fost reluată procedura, estimarea noastră este că reluarea procedurii se va finaliza în luna ianuarie a anului 2025”.
„Cu alte cuvinte ceea ce se suspendă se poate încasa într-un termen de 6 luni, nu se aşteaptă 6 luni, dacă din jaloanele acestea vor fi rezolvate mai repede, cum ai rezolvat jalonul aşa şi încasezi banii”, a mai spus Câciu.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Dispozitivele erotice smart sunt vulnerabile la atacuri cibernetice
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe