- Home
- Politic
- BUCURESTI, (29.08.2019, 18:51)
- Elena Crangasu
AEP nu va rambursa cheltuielile făcute de PSD la alegerile europarlamentare. UPDATE Fifor anunţă că PSD va depune plângere
Preşedintele AEP Costantin Buică a declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia nu va rambursa cheltuielile făcute de PSD la alegerile europarlamentare deoarece documentele au fost semnate de Mircea Drăghici, care nu mai era trezorierul partidului la momentul depunerii actelor.
Urmărește
1437 afișări
AEP nu va rambursa PSD sumele pentru campania la europarlamentare. Partidul va contesta decizia
„Legea spune că atribuţiile mandatarului oficial sunt de a depune cererea de rambursare şi lista de candidaţi, semnată de către reprezentantul legal al partidului, potrivit statutului propriu. Potrivit statutului propriu, reprezentantul legal, la data depunerii cererii, era preşedintele Executiv, doamna Dăncilă, şi nu era semnătura doamnei Dăncilă. Autoritatea a cerut, printr-o serie de patru adrese, clarificări, şi în niciuna dintre adrese, nu a rezultat împuternicirea de semnatar al acelei adrese de către domnul Drăghici, prin semnătura doamnei Dăncilă”, a declarat Constantin Buică, joi, pentru MEDIAFAX.
În Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, cuantumul total al cheltuielilor PSD este de 3.472.749 de lei, bani care nu au fost rambursaţi de către AEP, a afirmat Constantin Buică.
„Noi vorbim de funcţia de trezorier, nu vorbim de funcţia de reprezentant legal. Din documentele pe care le-a depus, nu rezulta împuternicirea prin care avea calitatea de reprezentant al partidului sau împuternicit al preşedintelui, la acea dată, doamna prim-minsitru, preşedinte executiv, ulterior preşedintele de drept al PSD”, a explicat Buică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Prima amendă prin sistemul e-SIGUR: Permis suspendat pentru vitezoman
-
130 milioane lei pentru consolidarea unui bloc cu bulină din Capitală
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
Preşedintele AEP a adăugat că decizia instituţiei în cazul respingerii rambursării banilor către PSD este definitivă.
„Este dreptul oricărei persoane fizice sau juridice să depună contestaţie cu privire la orice document emis de statul român. La acest moment, decizia este, din punctul de vedere al Autorităţii, definitivă, am publicat rezultatul controlului în Monitorul Oficial şi documentul şi modificarea a fost făcută către PSD, cu privire la nerasmbursarea în totalitate a sumelor de la europarlamentare”, a mai declarat Buică.
Buică a făcut referire şi la la un antecedent cu partidul UNPR, în 2016, care a pierdut, în instanţă, tot dintr-un motiv asemănător, pe o chestiune financiară.
„Noi nu avem nicio posibilitate de a schimba decizia, decizia se face doar în faţa instantelor de judecată, precedent pe care în instanţă în 2016, cu UNPR, care a pierdut, la instanţă, pentru că nu a avut semnătura reprezentantului legal sau al împuternicitului”, a conchis şeful AEP.
Actualul trezorier al PSD: Era normal să semneze Drăghici. Era încă reprezentantul Comisiei PSD
Ştefan Mihu, actualul trezorier PSD a declarat, pentru MEDIAFAX, că era normal ca postul să nu fie lăsat liber până la numirea în funcţie a noului trezorier.
„Documentele pentru rambursarea sumelor care s-au folosit la europarlamentare, decontul acela trebuia semnat de un reprezentant al conducerii partidului şi de mandatarul financiar. Domnul Drăghici, în acel moment, încă era reprezentant al Comisiei partidului, pentru că el îşi dăduse demisia verbal, şi a specificat că rămâne în funcţie până la numirea noului trezorier, că era normal că trebuia să funcţioneze trezoreria partidului şi până şi depunerea cererii de rambursare. Domnul Drăghici, în momentul acela, până la numirea mea, dumnealui era trezorierul partidului”, a afirmat Mihu, joi, pentru MEDIAFAX.
Mihu a conchis că a trimis explicaţii adiţionale către AEP, însă acestea nu au fost luate în considerare.
„În lege scrie, un reprezentant al conducerii partidului, iar din conducerea partidului fac parte mai multe persoane. Este doamna preşedinte, apoi este domnul preşedinte executiv şi domnul secretar general, care sunt aleşi de către Congres”, a spus actualul trezorier al PSD.
Acesta consideră că refuzul nu este o chestiune serioasă şi chestiunea semnăturii nu reprezenta o problemă, cu adevărat.
„Era o problemă, după părerea mea, dacă Autoritatea Electorală ar fi respins nişte documente de cheltuieli, în sensul că nu sunt corect întocmite, şi aşa mai departe, nu pentru aceste chestiuni”, a completat Ştefan Mihu.
El a adăugat că PSD va depune contestaţie, luni, cu privire la decizia AEP, precizând că este foarte probabil ca instituţia să ramburseze banii cheltuiţi de partid la europarlamentare.
Mircea Drăghici, fostul trezorier PSD, a fost trimis în judecată, la finele lunii iulie, de procurorii DNA pentru două fapte de delapidare şi pentru utilizarea subvenţiilor în alte scopuri. Concret, Mircea Drăghici a fost trimis în judecată pentru că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.
Fifor anunţă că PSD depune plângere pentru ca AEP să ramburseze banii cheltuiţi în campanie
Secretarul general PSD, Mihai Fifor, a anunţat, joi, la Piteşti, că PSD va depune plângere în instanţă, după ce şeful AEP a spus că nu vor fi rambursate cheltuielile făcute de social-democraţi la alegerile europarlamentare.
Mihai Fifor a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, ce va face PSD dacă nu îi vor fi rambursare sumele de bani cheltuite în campania pentru alegerile europarlamentare, secretarul general PSD anunţând că va fi depusă o plângere în instanţă.
„Noi considerăm că este o decizie incorectă a Autorităţii Electorale Permanente. Luni vom depune acţiune în instanţă pentru a ne recupera sumele pe care credem noi că trebuie să le recuperăm de al AEP. De altminteri, raportul de control al Autorităţii arată clar că s-au îndeplinit toate condiţiile pentru ca suma să fie rambursată PSD. Prin urmare ne considerăm îndreptăţiţi să mergem în instanţă şi să recuperăm această sumă”, a răspuns Fifor.
Preşedintele AEP Costantin Buică a declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia nu va rambursa cheltuielile făcute de PSD la alegerile europarlamentare deoarece documentele au fost semnate de Mircea Drăghici, care nu mai era trezorierul partidului la momentul depunerii actelor.
„Legea spune că atribuţiile mandatarului oficial sunt de a depune cererea de rambursare şi lista de candidaţi, semnată de către reprezentantul legal al partidului, potrivit statutului propriu. Potrivit statutului propriu, reprezentantul legal, la data depunerii cererii, era preşedintele Executiv, doamna Dăncilă, şi nu era semnătura doamnei Dăncilă. Autoritatea a cerut, printr-o serie de patru adrese, clarificări, şi în niciuna dintre adrese, nu a rezultat împuternicirea de semnatar al acelei adrese de către domnul Drăghici, prin semnătura doamnei Dăncilă”, a declarat Constantin Buică, joi, pentru MEDIAFAX.
În Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, cuantumul total al cheltuielilor PSD este de 3.472.749 de lei, bani care nu au fost rambursaţi de către AEP, a afirmat Constantin Buică.
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Viorica Dăncilă, despre rechemarea lui George Maior din funcţia de ambasador al României în SUA: Nu am primit niciun document
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe