Un fost expert NATO în arme chimice spune că Rusia a infiltrat spioni profitând de criza pandemică globală. Afirmaţia vine după ce cotidianul italian La Stampa a scris că ajutoarele trimise de Rusia în Italia au fost într-o proporţie covârşitoare absolut inutile.
Italia şi Rusia au intrat într-un aşa zis război al cuvintelor, după ce Moscova a fost acuzată că a infiltrat spioni GRU printre medicii trimişi în epicentrul pandemiei de coronavirus – Milano.
Schimbul de replici între două ţări care nu au avut în mod tradiţional conflicte directe a apărut dupa ce cotidianul italian La Stampa a scris că materialele trimise de Rusia în Italia au fost inutile.
Săptămâna trecută, mai multe echipe trimise de autorităţile ruse s-au ocupat de dezinfecţia unor spitale şi a unor centre de îngrijire din nordul Italiei, scrie şi Moscow Times, care notează că Vladimir Putin s-a folosit de această situaţie pentru a exercita ceea ce se numeste „soft power”.
La Stampa a mai scris joi că printre cei 104 doctori şi „specialişti” trimişi de Rusia se află ofiţeri ai serviciului secret GRU. Afirmaţia a fost sprijinită şi de un fost expert al NATO, Hamish De Bretton.
„Fără dubiu că printre ei se află şi ofiţeri ai GRU”, a spus Hamish De Bretton.
În 2018, Marea Britanie a acuzat Rusia că a trimis ofiţeri GRU pentru a-l asasina pe agentul dublu Sergei Skripal, otrăvit cu o neurotoxină.
REACŢIA RUSIEI
Ambasada Rusiei la Roma a reacţionat, publicând un comunicat al Ministerului Apărării. Autorităţile ruse au caracterizat articolul din La Stampa ca fiind „Fake news de tip rusofob”.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Rus al Apărării, Maria Zakharova, a afirmat că italienii din Milano i-au primit pe ruşi cu aplauze şi au cântat imnul Rusiei.