Sfântul Dimitrie cel Nou 2019. Dăncilă, Ciolacu, Orban şi alţi politicieni participă la Sfânta Liturghie, la Catedrala Patriarhală – VIDEO
This browser does not support the video element.
Premierul desemnat Ludovic Orban şi preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu au ajuns la Catedrala Patriarhală încă de dimineaţă, pentru a asculta Sfânta Liturghie.
Viorica Dăncilă a ajuns în jurul orei 11:00, împreună cu secretarul general al PSD, Mihai Fifor.
La slujbă participă şi prezidenţiabilul PMP Theodor Paleologu, dar şi alţi politicieni, precum secretarul general al Guvernului Toni Greblă, vicepreşedintele PSD Doina Pană sau senatorul social-democrat Robert Cazanciuc.
Duminică are loc sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu membrii Sfântului Sinod, fiind înconjuraţi de preoţi şi diaconi.
Începând cu ora 12.30 va avea loc proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe – Ismail.