Află pe cine vede Elena Băsescu preşedinte la PDL
Fiica preşedintelui Traian Băsescu, europarlamentarul PDL Elena Băsescu, a declarat, sâmbătă, pentru "Gândul", că nu este de acord cu derogarea de la criteriul vechimii pentru candidatul la funcţia de preşedinte al partidului şi nici cu suspendarea automată din PDL a membrilor care au procese pe rol.

Află pe cine vede Elena Băsescu preşedinte la PDL (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
Eliminarea criteriului vechimii minime de cinci ani pentru candidatura la şefia PDL este primită cu rezerve nu doar de tabăra vechii gărzi a partidului, ci şi de către fiica preşedintelui Traian Băsescu. Printre cele câteva abţineri de la votul privind posibilitatea acordării de derogări, unul a provenit din partea Elenei Băsescu, eurodeputatul precizând pentru "Gândul" care este motivul pentru care a refuzat să acorde încredere celor care îşi doresc funcţia de conducere fără a avea vechime în partid.
"Eu nu sunt de acord cu derogarea de la vechime. Cei care candidează trebuie să cunoască partidul, să cunoască istoria acestui partid, să-i cunoască primarii. Nu am votat împotriva propunerii întrucât cred că este nevoie de competiţie, dar nici nu pot să votez pentru aceste derogări", a spus Elena Băsescu, adăugând că funcţia de preşedinte trebuie să aparţină celor care au experienţă în PDL: "Poate aş fi de acord ca derogarea să se dea la nivel de prim-vicepreşedinte sau de vicepreşedinte, dar o funcţie atât de importantă cum este cea de preşedinte trebuie să aparţină celor care cunosc PDL".
Întrebată cine sunt cei care îndeplinesc aceste criterii, Elena Băsescu i-a indicat pe premierul Boc, pe secretarul general Blaga şi pe prim-vicepreşedintele Adriean Videanu: "Domnul Emil Boc, domnul Vasile Blaga, domnul Adriean Videanu cunosc foarte bine PDL".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Fiica preşedintelui a adus un reproş indirect şi criteriilor de integritate propuse de către "reformiştii" Cristian Preda şi Monica Macovei, cei care au pledat, sâmbătă, în faţa Consiliului Naţional de Coordonare, pentru suspendarea automată din partid a membrilor care au procese pe rol: "E uşor să spui «să plece primarii!», dar ei sunt cei care duc greul. Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene. PDL este un partid al primarilor".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

