Iohannis spune că aşteaptă „o decizie corectă ” a CC privind contestarea alegerilor

Publicat: 10 12. 2009, 12:33
Actualizat: 06 11. 2012, 14:48

„Politica românească este mereu surprinzătoare, dar, în această speţă, este bine să aşteptăm, aşa cum ne-a indicat preşedintele ţării, cu calm, acest rezultat. Mă aştept la o decizie corectă din partea Curţii Constituţionale”, a spus Iohannis.

Iohannis a refuzat, însă, să precizeze ce consideră el a fi o decizie corectă în acest caz.

El a spus că este „regretabil” că asupra României planează suspiciunea de fraudare a turului doi al alegerilor.

„E un scandal regretabil, am fi fost într-o poziţie mai bună fără această suspiciune de fraudă, dar, sigur, dacă cei care contestă alegerile au suficiente date e bine să aşteptăm rezultatul”, a adăugat Iohannis.

Primarul Sibiului a precizat că „la modul pur teoretic” ar mai exista şanse pentru el de a deveni premier al României, dar a spus că acest lucru este imposibil dacă Traian Băsescu va fi validat din nou preşedinte.

PSD a depus, marţi, la Curtea Constituţională, o cerere de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi de repetare a scrutinului.