Preşedintele american Joe Biden a prezentat liderilor din America un nou parteneriat economic, la începutul summitului din Los Angeles. Administraţia Biden s-a angajat să ajute America Latină şi Caraibe să se recupereze din pandemia de COVID-19, să abordeze migraţia neregulată şi să îmbunătăţească nivelul de trai.
Excluderea de la summit a statelor Venezuela, Cuba şi Nicaragua a stârnit nemulţumirea liderilor prezenţi la conferinţă. La scurt timp după discursul lui Biden în care a lăudat virtuţile democraţiei, premierul din Belize, John Briceno, a criticat excluderea Cubei şi a Venezuelei.
„De fapt, eşti antiamerican. A sosit timpul, domnule preşedinte, să ridicăm blocada”, a declarat Briceno.
„Tăcerea celor care sunt absenţi ne cheamă” a declarat preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez.
Biden nu s-a lăsat mai prejos şi a dat replica celor care l-au mustrat: „Am auzit o mulţime de idei importante ridicate. În ciuda unor dezacorduri legate de participare, pe chestiunile de fond, ceea ce am auzit a fost aproape unitate”.
Summitul a fost conceput ca o oportunitate de a reconstrui influenţa SUA şi de a contracara progresele economice în creştere ale Chinei în regiune. Dar agenda lui Biden a fost subminată de controversa listei de invitaţi.