„Ăia hoţi, ăştia hoţi / Mama lor la toţi”. Campanie electorală inedită, cu karaoke pe marginea drumului, făcută de simpatizanţi PNL într-o comună cu primar PSD | VIDEO

Campanie electorală inedită în comuna Călăraşi, judeţul Dolj, unde mai mulţi membri şi simpatizanţi PNL din localitate s-au „înarmat”, sâmbătă după-amiaza, cu o boxa şi un microfon şi au plecat prin comună să-i convingă pe localnici să-l voteze pe candidatul Klaus Iohannis.

Urmărește
1704 afișări
Imaginea articolului  „Ăia hoţi, ăştia hoţi / Mama lor la toţi”. Campanie electorală inedită, cu karaoke pe marginea drumului, făcută de simpatizanţi PNL într-o comună cu primar PSD | VIDEO

„Ăia hoţi, ăştia hoţi/ Mama lor la toţi”. Campanie electorală inedită, cu karaoke pe marginea drumului, făcută de simpatizanţi PNL într-o comună cu primar PSD | VIDEO

Potrivit unui video postat pe Facebook, echipa de campanie s-a oprit pe marginea drumului, în centrul comunei conduse de un primar PSD, şi a început să cânte: „Vin ai noştri, pleacă-ai voştri/ Noi rămânem tot ca proştii/ Ăia hoţi, ăştia hoţi/ Mama lor la toţi”.

Internauţii au reacţionat, unii dintre ei au scris comentarii de încurajare, alţii şi-au exprimat dezamăgirea că nu au participat şi ei, iar alţii se plâng că au fost distruse toate locurile din zonă care în trecut le aduceau venituri localnicilor.

„Cea mai tare campanie! Exportaţi-o în tot judeţul!“, a scris unul dintre internauţi.

„Noi de ce nu suntem acolo?”, se întreabă un alt internaut care a adăugat comentarii la filmuleţ.

O femeie a scris: „Mă gândesc atât de mult de ce zona noastră a devenit aşa săracă?! Îţi aduci aminte că eram copii şi aveam banii noştri? Ce se întâmplă azi? Staţiunea lăsată la abandon etc, etc”.

Comuna Călăraşi, aflată la câţiva kilometri de Dăbuleni, este condusă de un primar PSD, ales prima dată în 1996 .

Taguri:
campanie,
karaoke,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici