- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.01.2018, 07:00)
- Gabriel Pecheanu , Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Al treilea guvern PSD-ALDE, învestit de către Parlament: 282 pentru, 136 împotrivă/ Prima măsură a Guvernului Dăncilă: renunţarea la Formularul 600/ Cum au decurs audierile miniştrilor - LIVE UPDATE
Parlamentarii au fost convocaţi, luni, în sesiune extraordinară, pentru a da votul de învestitură guvernului Viorica Dăncilă. Premierul desemnat Viorica Vasilica Dăncilă a declarat luni, în discursul din Parlament, că va renunţa săptămâna aceasta la formularul 600 şi apoi la altele. Din punct de vedere politic, Dăncilă a ţinut să spulbere speculaţiile legate de subordonarea sa faţă de Liviu Dragnea şi a anunţat că singura entitate faţă de care va răspunde guvernul său va fi cea parlamentară. La şedinţa comună de plen şi-au înregistrat prezenta 352 de parlamentari, iar pentru validarea noului Guvern este nevoie de un număr de 233 de parlamentari.
Urmărește
8350 afișări
BREAKING: Al treilea guvern PSD-ALDE, învestit de către Parlament: 282 pentru, 136 împotrivă/ Prima măsură a Guvernului Dăncilă: renunţarea la Formularul 600/ Cum au decurs audierile miniştrilor - LIVE TEXT
UPDATE 17.37 Guvernul Dăncilă a primit votul de încredere în Parlament, după ce 282 de parlamentari au votat pentru, 136 împotrivă şi o abţinere.
La şedinţa comună de plen şi-au înregistrat prezenţa 352 de parlamentari.
Pentru a trece, Cabinetul Dăncilă avea nevoie de 233 de voturi.
Potrivit ultimelor informaţii, Cabinetul Dăncilă a obţinut 282 de voturi "pentru", în timp ce 136 de parlamentari au votat împotrivă şi unul s-a abţinut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina primește 1 miliard de dolari de la Japonia și UK în cadrul programului Băncii Mondiale
-
MApN neagă informaţiile privind pătrunderea unei rachete ruseşti în spaţiul aerian al României
-
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan
-
Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen
UPDATE 16.57 Dăncilă, replică pentru Turcan: Sunt o femeie demnă. Nu voi renunţa la a apăra interesele României
Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, i-a răspuns deputatului PNL Raluca Turcan, afirmând că, tocmai pentru că este demnă, nu va renunţa la a fi premier şi la a apăra interesele României şi programul de guvernare.
”Am crezut că măcar o parte din ceea ce am spus va vibra în sufletul dvs şi că voi avea vreo şansă pentru a colabora, aşa cum am colaborat cu colegii mei din PNL din Parlamentul European, cei de la PMP din Parlamentul European, colegii din UDMR din Parlamentul European, o colaborare bazată pe interesele României. Încă mai sper că putem face acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă.
”Da, sunt o femeie demnă şi pentru că sunt demnă nu o să renunţa la a fi prim-ministrul Ronmâniei, nu o să renunţa la a apăra interese României şi programul de guvernare. Demnitate pentru mine nu înseamnă să-i jignesc pe ceilalţi, ci înseamnă să îi respect pe ceilalţi. Demnitate pentru mine înseamnă responsabilitate. Încă sper în cooperarea cu dumneavoastră”, a mai spus premierul desemnat.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, că şi dacă ar fi tras la Loto numele premierului, Liviu Dragnea tot nu putea să greşească atât de mult, afirmând că liderii ALDE şi PSD au decăzut- o pe Viorica Dăncilă din atribuţiile de premier şi că se impune votul împotriva învestirii.
UPDATE 16.45 Ponta ironizează preşedinţia „semestrială” a Guvernului, preluată de Dăncilă
Fostul premier şi lider PSD, Victor Ponta, a ironizat, luni, în plenul Parlamentului, reunit pentru a se pronunţa prin vot asupra învestirii Guvernului Dăncilă, preşedinţia „semestrială” a Executivului, preluată de Viorica Dăncilă după Grindeanu şi Tudose.
„Vreau să vă mulţumesc pentru că participăm împreună la preluarea preşedinţiei semestriale a Guvernului de către doamna Viorica Dăncilă. Îi urez succes! Ştiţi că domnul Dragnea i-a urat succes şi domnului Cioloş, şi domnului Grindeanu, şi domnului Tudose, până şi mie mi-a urat succes, aşa că să fie de bine”, a spus Ponta.
El a făcut referire şi la măsurile fiscale adoptate în timpul mandatului său de premier, când ministru Finanţelor era Eugen Teodorovici, acelaşi din Guvernul Dăncilă.
„Guvernul va munci mai ales pentru a reveni la Codul fiscal din 2015, un Cod pe care domnul Teodorovici l-a creat, domnul Vâlcov l-a violat şi acum domnul Teodorovici îl va..îl va pune la loc. Vă urez succes exact cum vă urează Liviu Dragnea”, a spus Ponta.
UPDATE 16:31: Traian Băsescu, PMP
- Inflaţie galopantă, creşterea ROBOR, deficit de cont curent de circa 12 miliarde de euro. Guvernul nu respectă tratatul fiscal pe care Parlamentul l-a modificat, un obiectiv major pe care îl urmăreşte şi Comisia Europeană.
- Investiţiile au fost catastrofale, pentru că să ştiţi că ţara nu evoluează cu creşteri de salarii, ci cu creşteri de investiţii, a infrastructurii, în primul rând.
- Programul de guvernare reprezintă o mare gogoaşă, el nu este realizabil. M-aş bucura dacă guvernul ar da prioritate investiţiilor.
- Nu în ultimul rând, aş face o referire la structură şi la componenţă. Avem cel mai mare Guvern din UE, poate punem şi cu asta un afiş. Arată ca un Guvern de ţară subdezvoltată, în care fiecărui trib sau tribuleţ trebuie să i se dea câte ceva.
- Dacă mă refer la structura calitativă, putem observa că sunt 2-3 oameni valoroşi în guvern. Sunt şi câţiva oameni bolnavi, au coloana flexibilă. Şi mai este o categorie de oameni care vorbesc cu dificultate limba română. De astăzi să ştiţi că nu-i mai cert pe unguri că vorbesc stricat limba română, că avem şi noi unul care taie "pamblică" şi spune că este regionalism. Ceva mai ridicol încă n-am auzit. Oricum, "celălant" ministru era cu "genunchele" umflate.
- Atât despre acest guvern Vasilica Viorca Dragnea. Nu pot decât să mă rog la Dumnezeu pentru o viaţă cât mai scurtă a acestui Guvern.
UPDATE 16:16 Kelemen Hunor, UDMR
- Nu este o situaţie obişnuită ca o majoritate stabilă a ajuns la al treilea guvern într-un an, dar nu putem nega dreptul de aschimba echipa.
- Nu voi vorbi despre echipa guvernamentală pentru că nu ştim cât timp vor rămâne la Palatul Victoriei.
UPDATE 16:08 Dan Barna, USR
-USR va vota împotriva Guvernului Dăncilă. Este singurul lucru normal pe care îl putem face în această situaţie ridicolă. Câte guverne vor trebui să mai cadă pentru a încheia acest circ în reluare? Cât de departe poate merge loialitatea pentru un şef de partid?
- Mandatul dnei Dăncilă l-a spus Dragnea: susţine modificarea legilor Justiţiei. Dacă veţi reuşi, probabil veţi petrece Crăciunul la Palatul Victoria.
UPDATE 16.00 Turcan: Guvernul Dăncilă, de strânsură; Dragnea vreau un premier docil, fără opinii personale
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, că şi dacă ar fi tras la Loto numele premierului, Liviu Dragnea tot nu putea să greşească atât de mult, afirmând că liderii ALDE şi PSD au decăzut- o pe Viorica Dăncilă din atribuţiile de premier şi că se impune votul împotriva învestirii.
”Întrebarea pe care şi-o pun toţi românii este aceea dacă o femeie va reuşi acolo unde bărbaţii din PSD au eşuat. Ar fi interesant pentru România şi femeile din România dacă dumneavoastră veţi reuşi, însă, nu putem trece cu vederea că sunteţi a patra propunere de prim-ministru făcută de Liviu Dragnea personal. Un om care a recunoscut el însuşi că are mână proastă la prim-miniştri. (...) La Loto să fi tras, domnul Dragnea, şi tot nu puteaţi să greşească atât de mult”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, în plenul reunit al Parlamentului.
Raluca Turcan a afirmat că Liviu Dragnea a ales un prim-ministru ”docil, fără opinii personale, care să execute cu elan toate deciziile care îi vin în plic de la partid”.
”Sper, doamnă Dăncilă, că nu v-a pus să semnaţi pentru a fi delegată vreo hârtie referitoare la legile justiţiei”, adăugat liderul deputaţilor PNL.
Cu excepţia câtorva nume, guvernul este unul ”de strânsură”, a spus Turcan, afirmând că profesorii sunt nevoiţi să-şi plece privirea de jenă atunci când vorbeşte la televizor ministrul Educaţiei.
”La economie aţi pus un mare specialist în contracte cu statul. Omul care a avut un rol cheie în insolvenţa Regiei Naţionale de Activităţi Nucleare. (...) probabil, apă grea din import. Dacă sunteţi o femeie demnă, ar trebui să vă rugaţi să nu primiţi astăzi votul de învestitură”, a mai spus Turcan.
Liderul deputaţilor PNL a afirmat că impune votul împotriva învestirii în condiţiile în care liderii ALDE şi PSD au ”decăzut-o pe Viorica Dăncilă din atribuţiile ei de premier înainte de a fi învestită oficial”.
Raluca Turcan a aminit declaraţia lui Călin Popescu Tăriceanu care spus că Viorica Dăncilă va fi un fel de ”administrator”.
”Nicăieri, doamnă Dăncilă, nu veţi găsi o asemenea înţelegere a funcţiei publice. Este un grav atac la prevederile constituţionale privind statutul şi atribuţiile primului-ministru şi ale Guvernului (...) Parlamentul este dator să oprească de urgenţă astfel de abuz împotriva Constituţiei votând împotriva învestirii echipei care ne este prezentată astăzi şi a candidatului la funcţia de prim ministru!”, a spus Turcan.
La rândul său, liderul senatorilor PNL Iulian Dumitrescu a precizat că PNL va vota împotriva învestirii Guvernului Dăncilă.
UPDATE 15:42 Discurs Liviu Dragnea susţine un discurs:
- Coaliţia vine cu o echipă care are misiune: România este o ţară suverană, suveranitatea trebuie apărată cât trăim.
- Aşa cum fac toate ţările avansate, Guvernul va guverna în folosul românilor.
-Adversarii noştri au depus eforturi mari să ne împiedice să guvernăm. Economia României e încă fragilă, vulnerabilă. E nevoie ca să-şi primească porţia de oxigen: investiţiile.
-Guvernul e mandatat să aprobe imediat ceea ce e în programul de guvernare.
-Îi mulţumesc premierului Mihai Tudose pentru actul de guvernare.
- Aştept de la Viorica Dăncilă să dea o nouă dimensiune relaţiilor cu Uniunea Europeană.
- Doamna prim-ministru, important va fi ce veţi face de mâine încolo, dacă România va fi o ţară dezvoltată aşa cum ne-o dorim cu toţii, înseamnă că v-aţi îndeplinit misiunea.
UPDATE 15:35 Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, prezintă programul de Guvernare
Viorica Vasilica Dăncilă, premierul desemnat, a declarat luni, în discursul din Parlament, că va renunţa săptămâna aceasta la formularul 600 şi apoi la altele.
”Cât timp voi fi prim ministru nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este acela de a uşura şi de simplifica viaţa economică, nu de a o complica. Chiar de săptămâna asta vom renunţa la Formularul 600 şi ulterior la aproape toate celelalte. Un singur formular pentru cei cu activităţi independente este propunerea noastră începând cu anul 2019”, a declarat premierul desemnat, Viorica Dăncilă.
Ea a mai spus că are în vedere şi reducerea birocraţiei, prin simplificarea sistemului fiscal. Ea a precizat că va realiza acest lucru prin reducerea sau comasarea numărului de taxe plătite de firme şi cetăţeni.
”Am în vedere maxim 50 de taxe cu aplicare generală şi asta cât mai curând posibil”, a mai spus premierul desemnat.
Ea a spus că obiectivul mandatului său este ca în 2020 România să fie în prima jumătate a clasamentului celor mai puternice economii din Uniunea Europeană, astfel încât ”tinerii să nu mai plece din România, iar cei care deja au plecat să îlşi dorească să se reîntoarcă”.
Dăncilă a precizat că are în vedere trei direcţii principale, respectiv creşterea investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii, continuarea creşterii veniturilor populaţiei, precum şi reformarea administraţiei şi reducerea birocraţiei.
”Dacă vom obţine acest vot, vom guverna cu mândrie şi respect pentru români, având permanent în faţă programul de guvernare. (...) Vreau să subliniez clar că voi conduce un guvern politic, un guvern care este propus şi susţinut de majoritatea parlamentară. Această ţară trebuie condusă de către cei aleşi, nu de către cei numiţi. Prin urmare, guvernul va răspunde pentru oportunitatea deciziilor sale exclusiv în faţa celor aleşi, adică exclusiv în faţa coaliţiei majoritare. Cât timp voi fi prim-ministru, nicio altă instituţie, niciun alt centru de putere nu va mai putea spune Guvernului ce are de făcut”, a mai spus Dăncilă.
Plenul Parlamentului s-a reunit, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a vota învestirea Guvernului condus de Viorica Dăncilă.
UPDATE 15:00: Tudorel Toader, ministrul propus pentru portofoliul Justiţiei, a primit, luni, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 43 de voturi „pentru", 16 „împotrivă" şi patru abţineri. Tudorel Toader a ocupat funcţia de ministru al Justiţiei şi în guvernele Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose. El a fost rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi fost judecător al Curţii Constituţionale din 2006 până în 2016.
UPDATE 14:55: UDMR a decis să acorde, pentru a treia oară, votul de încredere pentru guvernul Dăncilă.
„Am văzut şi am analizat programul de guvernare, sunt lucruri votate de două ori de noi şi nu s-a schimbat nimic. Ar fi greu de argumentat de ce nu am vota şi a treia oară. Vom da şi noi o şansă coaliţiei PSD-ALDE, dar sunt lucruri care trebuie criticate şi vor fi criticate. Descentralizarea rămâne un deziderat. Ne-am întâlnit săptămâna trecută cu premierul desemnat, am discutat despre descentralizare, acest proiect important care s-a mai dezbătut, dar nu a trecut proba constituţionalităţii", a declarat Kelemen.
UPDATE 15:57 Ioana Bran, propusă ministru al Tineretului şi Sportului, avizată favorabil în comisie
Ministrul propus pentru Tineret şi Sport, Ioana Bran, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului, înregistrându-se 21 de voturi „pentru” şi 12 voturi „împotrivă”.
Ioana Bran are 31 de ani şi a intrat în Parlamentul României în decembrie 2016, fiind numită secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
În momentul în care a fost nominalizată în această funcţie, jurnaliştii din Satu Mare au descris-o drept ”milionara sexy” pe Ioana Bran.
„Tânăra deputată are 31 de ani şi un background impresionant: este fiica cea mică a milionarului din Satu Mare Ioan Bran, patronul Distileriilor Bran, cele care produc pălinca de export Bran. Ioana Bran a făcut PR pentru palinca produsă de familia sa, declarând că se află la „a 4-a generaţie de “pălincari”, „ca atare este normal ca secretul şi reţeta produselor noastre să se păstreze şi să se transmită din generaţie în generaţie”, se arăta în presa locală.
UPDATE 13:51 Aviz pozitiv în comisie pentru Lia Olguţa Vasilescu, ministrul propus al Muncii
Lia Olguţa Vasilescu, ministrul propus al Muncii, a primit, luni dimineaţă, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 30 de voturi "pentru", 15 "împotrivă" şi două abţineri.
Lia Olguţa Vasilescu a ocupat, din ianuarie 2017, portofoliul de la Ministerul Muncii în guvernele Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose.
Ea este membră PSD din decembrie 2007, de când a părăsit Partidul România Mare. Lia Olguţa Vasilescu a demisionat din Senat în iunie 2012, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a fost aleasă primar al oraşului Craiova.
Lia Olguţa Vasilescu s-a născut la 18 noiembrie 1974, la Craiova.
UPDATE 13:47 Aviz pozitiv în comisie pentru Natalia Intotero, propusă la Ministerul Românilor de Pretutindeni
Ministrul propus pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului, cu 15 voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi două abţineri.
Natalia Intotero este noua propunere PSD pentru ministerul Românilor de Pretutindeni. Ea s-a născut la 14.01.1976 în Brad, judeţul Hunedoara şi din 2012 până în prezent, a ocupat funcţia de deputat în Parlamentul României în Comisia pentru Politică Externă.
Ea a studiat la Facultatea de Limbă şi Literatură Română în perioada 2002-2006 şi la Universitatea "Spiru Haret” Bucureşti în perioada 2003 – 2007, unde a terminat Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaţilor.
În trecut a mai acupat şi funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
Conform declaraţiei de avere, Natalia Intotero deţine împreună cu soţul ei şase terenuri de 2,3 hectare, patru clădiri şi cinci autoturisme. De asemenea, mai are şi un credit de 22.000 de lei.
UPDATE 13:43 Aviz pozitiv în comisie pentru Viorel Ilie, ministrul propus pentru Relaţia cu Parlamentul
Viorel Ilie, ministrul propus pentru Relaţia cu Parlamentul, a primit, luni, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 22 de voturi "pentru" şi 15 "împotrivă".
Pe 25 august 2017, procurorul şef DNA a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru ministrul de atunci pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Pe 3 octombrie 2017, Senatul a respins însă solicitarea procurorilor.
Viorel Ilie s-a născut pe 19 martie 1965. Este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică a Institutului Politehnic ”Gheorghe Asachi” din Iaşi. Apoi, a absolvit şi două masterate, unul în Gestionarea Resurselor în Administraţia Publică la Universitatea ”George Bacovia” din Bacău şi celălalt în Comunicare, Creativitate şi Competenţe Psihosociale în Organizatii la Universitatea ”Petre Andrei” - Iaşi.
El a fost ales primar al oraşului Moineşti din judeţul Bacău din partea PC şi a obţinut al doilea mandat în 2012.
UPDATE 13:43 Eugen Orlando Teodorovici, validat ca ministru al Finanţelor de comisiile reunite din Parlament
Comisiile permanente pentru Buget-Finanţe din Parlament l-au validat, luni, pe Eugen Orlando Teodorovici, candidatul PSD la funcţia de ministru al Finanţelor, cu 19 voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”.
Eugen Orlando Teodorovici s-a născut în 12 august 1971. Este absolvent al Academiei de Studii Economice şi are un doctorat în managementul fondurilor europene.
În perioada 2000-2004, Teodorovici a fost director în Direcţia de Coordonarea a Programelor ISPA şi SAPARD din Ministerul Integrării Europene, iar timp de un an, între ianuarie şi decembrie 2000, a activat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul pentru Afaceri Europene.
Între 2004 şi 2005, Eugen Teodorovici a lucrat la Ministerul Finanţelor Publice şi a fost director general la Autoritatea de Management pentru Fondul de Coeziune. În perioada 2007-2009, Teodorovici a fost secretar de stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, după ce între 2005 şi 2007 a fost director general al Autorităţii de Management pentru Infrastructură din minister.
În perioada mai-decembrie 2012, el a fost consilier de stat al premierului, după ce din iunie 2009 şi până în mai 2012 a fost director la Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României.
În decembrie 2012, Eugen Teodorovici a fost ales senator PSD de Buzău. În aceeaşi lună a fost numit de premierul Victor Ponta ministru al Fondurilor Europene, iar din martie 2015 a fost ministru al Finanţelor în Cabinetul Ponta.
UPDATE 13:24 Aviz pozitiv în comisie pentru Ioan Deneş, ministrul propus al Apelor şi Pădurilor
Ioan Deneş, propus ministrul Apelor şi Pădurilor, a primit, luni, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 15 voturi "pentru" şi cinci "împotrivă".
Ioan Deneş, propunerea PSD pentru ministerul Apelor, este parlamentarul criticat în primăvara anului trecut inclusiv de liderul PSD, după ce a spus că persoanele de acelaşi sex nu au voie să se ţină de mână pe stradă, dacă acest lucru nu este scris într-o lege, deoarece i-ar încălca lui libertatea.
”În momentul în care doreşti să externalizezi acest comportament, pe care eu îl consider că îmi încalcă libertatea mea, libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu personal sau cu nepotul şi să mă întrebe copilul care este familia normală, cea pe care o vede acasă şi în care l-am crescut sau aia pe care o vede pe stradă, aici este... (...). Când o să apară lege, eu respect legea. Dacă nu o să apară, nu au voie să facă acest lucru, pentru că nu este lege, e simplu”, a declarat Ioan Deneş în luna aprilie.
Senatorul PSD a mai sugerat că doi bărbaţi sau două femei care formează un cuplu nu ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi ca o familie tradiţională: ”Şi aici vreau să vă spun foarte tranşant: de fapt, dumnealor doresc ca drepturile pe care le are un cuplu de acelaşi sex să fie drepturile şi să fie apăraţi ca şi o familie în sensul pe care îl înţelegem noi până acum. Adică să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă”.
La acea vreme preşedintele PSD, Liviu Dragnea s-a arătat deranjat de declaraţiile parlamentarului.
„Nu sunt de acord cu afirmaţiile domnului senator Deneş şi eu îl sfătuiesc şi pe el si pe ceilalţi să nu uite că fac parte din PSD. PSD este un partid tolerant, nu un partid cu atitudini radicale, un partid care crede cu toată tăria că în societatea românească avem loc toţi si trebuie să ne respectăm unii pe alţii”, a spus Dragnea.
UPDATE 13:19 Aviz pozitiv în comisie pentru Sorina Pintea, ministrul propus pentru Sănătate
Sorina Pintea, ministrul propus pentru Sănătate, a primit, luni dimineaţă, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 19 voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi trei abţineri.
Actual manager al Spitalului Judeţean Baia Mare, Sorina Pintea, este propunerea PSD pentru preluarea mandatului de la Sănătate. În 2011, poliţiştii şi procurorii au făcut descinderi la locuinţa acesteia într-un dosar de trafic de droguri, în urma căruia, fiul ei, Ionuţ Pintea a fost arestat.
Potrivit site-ului Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, Sorina Pintea, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, este managerul spitalului de la începutul anului 2017.
Pintea a mai fost la conducerea unităţii medicale în perioada 2013-2016, dar în urma alegerilor parlamentare, aceasta a ajuns senator pe listele PSD.
La scurt timp, în februarie 2017, şi-a dat demisia din postura de senator pentru a se reîntoarce la conducerea spitalului judeţean din Baia Mare, vacantarea postului fiind aprobată de Senat cu 104 voturi "pentru".
În 2009-2013, Pintea a fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare.
În 2011, fiul Sorinei Pintea, Ionuţ Pintea, a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri, după ce au făcut percheziţii la domiciliul acestuia. Surse judiciare spuneau atunci că anchetatorii au găsit în locuinţă mai multe pastile de ecstasy. Potrivit aceloraşi surse, Ionuţ Pintea a fost cercetat într-un alt caz de trafic de droguri, el fiind prins în flagrant, în 2010, în timp ce vindea pastile de ecstasy şi amfetamină, în Sibiu. În acest dosar, Ionuţ Pintea a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
UPDATE 13:15 Petre Daea, propus ministru al Agriculturii, avizat pozitiv în comisiile parlamentare
Petre Daea, propus ministru al Agriculturii, a primit, luni, aviz pozitiv în Comisiile reunite de agricultură ale Parlamentului, cu 21 de voturi ”pentru”, 10 ”împotrivă”, neînregistrându-se nicio abţinere.
Petre Daea a declarat, în şedinţa comisiilor reunite, că va avea ca obiective acordarea la timp a subvenţiilor pe care fermierii sunt îndreptăţiţi să le primească, creşterea absorbţiei de fonduri europene şi reabilitarea sistemului de irigaţii.
Ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii, Petre Daea, a susţinut vineri, după şedinţa CEx, că noul Guvern va fi foarte bun, iar că validarea sa în funcţia de ministru se va face în Parlament.
Întrebat cum crede că va fi noul Guvern, Daea a răspuns: „Foarte bun. Din toate punctele de vedere. Şi celelalte au fost bune, dar din ce în ce mai bune”.
În ceea ce priveşte anul agricol, Daea a precizat că speră să fie unul bun. „E o vreme bună, după cum vedeţi, sperăm într-un an agricol bun şi totul va fi bine”, a subliniat Petre Daea.
UPDATE 13:13 Aviz pozitiv în comisie pentru Nicolae Burnete, ministrul propus al Cercetării
Nicolae Burnete, propus ministrul Cercetării, a primit, luni dimineaţă, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 20 de voturi "pentru", 11 împotrivă şi o abţinere.
Nicolae Burnete, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Cercetării, este preşedintele Senatului Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) şi director al Departamentului de Autovehicule Rutiere şi Transporturi din cadrul Facultăţii de Mecanică.
Nicolae Burnete s-a născut în 4 iunie 1960 la Roşia de Secaş, judeţul Alba, şi a absolvit în 1985 Institutul Politehnic Cluj-Napoca, specializarea Mecanică Agricolă, ca şef de promoţie, iar din anul 2001 este profesor universitar la UTCN.
În perioada 2004 – 2012 a fost decan al Facultăţii de Mecanică al universităţii clujene, iar în perioada 2012 – 2013 a deţinut funcţia de director general adjunct în Ministerul Educaţiei Naţionale.
Din anul 2013 ocupă funcţia de director al Departamentului de Autovehicule Rutiere şi Transporturi al Facultăţii de Mecanică din cadrul UTCN, fiind, totodată, din 2016, şi preşedinte al Senatului universităţii.
De-a lungul carierei, Nicolae Burnete a urmat diverse stagii de specializare şi documentare în Franţa şi Germania.
Pe lângă cariera didactică, Burnete este şi expert tehnic judiciar în mai multe specializări.
În ceea ce priveşte lucrările didactice şi ştiinţifice, Nicolae Burnete are 16 lucrări didactice, 160 lucrări ştiinţifice elaborate şi 143 publicate, 49 contracte de cercetare tehnico-ştiinţifică (director sau membru în colectiv). Ca hobby-uri, Burnete a trecut în CV-ul său că este pasionat de sport - tenis, fotbal, baschet, îi place literatura SF, dar este atras şi de domeniul construcţiilor şi amenajărilor. Este căsătorit şi are doi copii.
În anul 2012, Nicolae Burnete a făcut parte din Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei care a analizat un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat a fostului premier Victor Ponta.
CITEŞTE AICI CONTINUAREA
Citește pe alephnews.ro: O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: DOLIU în presă: A murit Dragoş Bucurenciu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Tu cum păstrezi spiritul Crăciunului? Liana Nica: „Privește-ți interiorul ca pe un brad pe care îl împodobești cu emoții bune”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
CANCAN.RO
Omul care l-a împușcat pe Ceaușescu rupe tăcerea! Ultima dorință a dictatorului: „Nu doresc nimănui...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:13
-
astăzi, 10:10
Vântul a făcut pagube în zona Bucureşti-Ilfov. Pompierii au avut peste o sută de misiuni