Alba: Opt directori de şcoli au optat să rămână pe funcţia din învăţământ, unul a ales politica

Opt directori de şcoli şi licee din judeţul Alba au renunţat la funcţiile de conducere pe care le au în diverse partide politice pentru a-şi păstra posturile de manager din învăţământ, iar un alt director a renunţat la funcţie pentru politică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
31 afișări

Şeful Inspectoratului Şcolar Alba, Cornel Sandu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în judeţ nouă directori de şcoli se aflau în situaţie de incompatibilitate, potrivit noii legi a învăţământului, deoarece aveau şi funcţii de preşedinte sau vicepreşedinte în diverse partide politice.

Sandu a spus că patru dintre directori aveau funcţii de conducere în PDL, trei în PSD şi doi în PNL.

"Legea spune că directorii sau directorii adjuncţi nu pot avea funcţii de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic. Noi am avut un singur caz, cel al directorului şcolii din Ocoliş, Vasile Cosma, care a renunţat la mandat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei locale PNL", a spus Sandu.

Potrivit sursei citate, ceilalţi opt directori de şcoli sau licee au renunţat la funcţiile politice pentru a-şi păstra funcţia la nivelul instituţiilor de învăţământ.

Printre cei care au renunţat la funcţia politică se numără şi preşedintele organizaţiei de femei a PNL Alba, Elena Ignat, care a optat pentru funcţia de director al unei şcoli din Alba Iulia.

Directorii unităţilor de învăţământ care sunt şi preşedinţi sau vicepreşedinţi de partide trebuiau să opteze, până în 25 februarie, pentru una dintre cele două funcţii, declara recent secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Oana Badea.

Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei preciza că, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordinului ministrului Educaţiei privind depolitizarea managementului şcolii, directorii generali şi cei adjuncţi care au şi funcţii de conducere în partide aveau 15 zile pentru a opta pentru una dintre cele două funcţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici