Membrii Biroului Politic Teritorial ALDE Prahova au analizat efectele deciziilor politice ale partidului şi au adoptat, în unanimitate, o rezoluţie prin care susţin obţinerea unui nou mandat de viceprim-ministru şi ministru al mediului de către doamna Graţiela Gavrilescu, preşedinte al organizaţiei judeţene, îşi exprimă dezacordul în legătură cu excluderea din ALDE a lui Teodor Meleşcanu, senator de Prahova, şi sprijină demersurile sale, în calitate de nou preşedinte al Senatului României, se arată într-un comunicat al filialei.
ALDE Prahova consideră că decizia Biroului Permanent Central cu privire la modalitatea de sancţionare a membrilor ALDE care acceptă funcţii publice propuse de alte partide politice contravine prevederilor statutare: „Conform art. 19 lit. e, din Statutul ALDE, sancţiunea excluderii pentru membrii BPC şi BPEx la propunerea preşedintelui partidului se poate lua numai prin hotărârea Delegaţiei Permanente Naţionale. Rezultă, deci, foarte clar că Hotărârea din 03.09.2019 încalcă prevederile statutare”.
Totodată, ALDE Prahova le cere Graţielei Gavrilescu şi lui Teodor Meleşcanu să susţină continuarea proiectelor iniţiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării.
Totodată, membrii BPT ALDE Prahova fac apel către toate filialele din ţară şi către conducerea centrală a partidului să solicite şi să iniţieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidenţiale.
”Este un moment crucial pentru ALDE! Nu avem voie să mai facem greşeli personale! Şi, ca să nu greşim, trebuie să ne consultăm cu membrii şi aleşii noştri, cu simpatizanţii, pentru că de la ei a venit forţa ALDE! Lor trebuie să le cerem părerea! Lor trebuie să le dăm socoteală! Datorită lor ALDE a crescut, incredibil de repede, şi a ajuns partid parlamentar şi la guvernare. Şi NU din cauza lor, la europarlamentare, ALDE a obţinut doar 4%! În consecinţă, am procedat, ca întotdeauna: am discutat aceste probleme în organizaţia mea şi voi ţine cont de tot ceea ce mi s-a spus. Sper ca vocea colegilor mei să se facă auzită şi la Bucureşti şi să acopere zgomotul de fond, generat de neprietenii ALDE, partid pentru care noi muncim atât de mult!” a declarat Graţiela Gavrilescu.