- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Alegerea conducerii PDL ar putea fi amânată până în iarna lui 2010 sau primăvara lui 2011
Liderii PDL au discutat, marţi, în Biroul Permanent Naţional, posibilitatea amânării Convenţiei Naţionale în cadrul căreia urmează să se voteze noua conducere centrală pentru iarna lui 2010 sau chiar primăvara lui 2011, motivaţia fiind gestionarea crizei economice.
Alegerea conducerii PDL ar putea fi amânată până în iarna lui 2010 sau primăvara lui 2011 (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
O decizie în acest sens urmează să se ia la Colegiul Director al PDL, care va fi convocat cel mai probabil săptămâna viitoare şi în cadrul căruia se va analiza această modificare a calendarului alegerilor interne din PDL.
Propunerea privind amânarea alegerii conducerii PDL a fost făcută, în şedinţa BPN de luni, de mai mulţi vicepreşedinţi, printre care Sorin Frunzăverde, lider al PDL Caraş-Severin, care a motivat această cerere prin faptul că partidul trebuie să se concentreze în perioada următoare pe actul guvernării şi nu pe tensiunile interne generate de alegerea conducerii partidului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%
-
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
Frunzăverde a declarat, pentru MEDIAFAX, că se doreşte, astfel, finalizarea până la finalul acestui an a alegerilor la nivel naţional din structurile locale şi judeţene, pentru conducerea centrală - preşedinte, secretar general, prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţi, secretari executivi, secretari generali adjuncţi - urmând să se organizeze o Convenţie Naţională la sfârşitul acestui an sau la începtul lui 2011.
Potrivit unor surse din partid, liderii partidului doresc ca tensiunile din interiorul formaţiunii, inerente în procesul de alegere a unei noi conduceri, să nu afecteze şi mai mult imaginea partidului, în contextul măsurilor dure de reformă pe care actualul Executiv doreşte să le implementeze în perioada imediat următoare, care coincide cu Convenţia Naţională, convocată pentru 16 iulie. Astfel, se preconizează că o amânare a alegerilor pentru structura de conducere a partidului va mai ridica din tensiunea asupra premierului Emil Boc şi a celorlalţi lideri ai partidului angrenaţi în procesul de guvernare, au menţionat sursele citate.
Potrivit aceloraşi surse, odată cu amânarea Convenţiei Naţionale se doreşte şi închiderea, pentru o perioadă, a subiectului modificării Statutului în sensul eliminării celor patru funcţii de prim-vicepreşedinte sau păstrarea unei funcţii de prim-vicepreşedinte, cu atribuţii de preşedinte executiv.
Modificările la Statut s-ar relua, astfel, în preajma Convenţiei Naţionale, în iarna lui 2010 sau primăvara lui 2011.
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur anunţa, în 19 aprilie, după o şedinţă a BPN, calendarul alegerilor interne din partid. Flutur menţiona că alegerile interne din PDL se vor organiza de jos în sus, potrivit noului Statut al PDL, începând din 27 aprilie până în duminica dinaintea Convenţiei Naţionale, din 16 iulie.
În 16 - 17 iulie este prevăzut să aibă loc Convenţia Naţională a partidului şi Consiliul Naţional de Coordonare, în cadrul cărora să se aleagă noua conducere centrală a PDL - preşedintele, prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii executivi, secretarul general şi secretarii generali adjuncţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO