„La evenimentul la care participă premierul, ministrul de Externe şi cel al Finanţelor vor fi prezenţi directori ai afacerilor de succes. I-am invitat să participe pe cei care au exprimat un interes pentru România, din instituţiile financiare, inclusiv bănci, administratori de pensii, gestionarea activelor, asigurări, consultanţi de investiţii şi de asemenea industria prelucrătoare, doctori cu cabinete particulare, dezvoltare în IT, doar ca să numim câţiva”, a transmis Elias Wexler, director executiv al Camerei de Comerţ Româno-Americană din SUA, la solicitarea MEDIAFAX.
„Datorită diversităţii celor invitaţi, ne aşteptăm să coordonăm o întâlnire care va aduce în discuţie o varietate de subiecte legate de afaceri, o întâlnire unde invitaţii noştri de onoare vor avea oportunitatea de a reacţiona şi vor fi încurajaţi de calitatea, reputaţia şi caracterul membrilor noştri”, completează Elias Wexler.
Acesta a adăugat că la eveniment vor participa preşedinţii filialelor noastre din Florida, DC, Los Angeles, New York şi România.
Premierul Viorica Dăncilă va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii în perioada 22 – 29 septembrie, au declarat surse politice de MEDIAFAX.
Şeful Executivului va avea o întrevedere şi cu vicepreşedintele SUA Mike Pence, la care va semna cu oficialul american un acord în domeniul energetic, au precizat sursele citate.