„Convenţia PDL a ieşit cum nu se putea mai prost: scindarea principalului partid de opoziţie e evidentă, deşi nevoia de unitate a fost clamată aproape obsesiv, atât în discuţiile din filiale, cât şi în cadrul reuniunii de sâmbătă. Rezultatele finale au fost contestate; mesajul reformist-european a primit mai puţin de 5% din voturile delegaţilor”, analizează Preda într-o postare duminică pe blogul său bilanţul evenimentului de sâmbătă de la Romexpo.
Eurodeputatul PDL care a susţinut moţiunea „reformiştilor” a Monicăi Macovei arată că la final sala a huiduit, Traian Băsescu a anunţat despărţirea de PDL, iar tabăra USL „nu şi-a ascuns satisfacţia după încheierea unei zile triste pentru democraţia din România”.
„Mai poate fi salvat ceva? Ce-i de făcut?”, se mai întreabă Preda retoric.