Prima pagină » Alegeri Locale 2012 » ALEGERI LOCALE 2012: Prezenţa la vot până la ora 14.00 era de 21,99% în Capitală

ALEGERI LOCALE 2012: Prezenţa la vot până la ora 14.00 era de 21,99% în Capitală

Prezenţa la vot în Capitală era de 21,99 % la ora 14.00, cei mai mulţi alegători care s-au prezentat la urne fiind în Sectorul 1, iar cei mai puţini în Sectorul 3, a anunţat, duminică, Biroul Electoral Central (BEC).
ALEGERI LOCALE 2012: Prezenţa la vot până la ora 14.00 era de 21,99% în Capitală

Până la ora 14.00 s-au prezentat la urne 21,99% dintre cei peste 1,8 milioane de alegători din Capitală.

Cea mai mare prezenţă la vot s-a înregistrat în Sectorul 1, respectiv de 24,15%, iar cei mai puţini votanţi au fost în Sectorul 3 – 20,09 %.

În Sectorul 2 s-au prezentat la urne 21,96% dintre persoanele cu drept de vot, în Sectorul 4 – 22,49% dintre alegători, în Sectorul 5 – 21,59% şi în Sectorul 6 au votat 22,87%.

Cei mai mulţi alegători, 403.196, sunt în Sectorul 3, în Sectorul 1 sunt 211.893 de alegători, în Sectorul 2 sunt înregistrate 326.765 de persoane cu drept de vot, în Sectorul 4 – 276.775, în Sectorul 5 – 250.237 şi în Sectorul 6 – 336.430 de alegători.