ALEGERI PARLAMENTARE - Becali: Un neam nu poate fi ţinut în loc de trei cuvinte din Constituţie. Trebuie să interpretăm Constituţia în spiritul ei, nu în litera

Europarlamentarul George Becali a susţinut duminică, după ce şi-a exercitat votul, că o ţară nu poate fi ţinută în loc de "trei cuvinte" scrise pe "o foaie acolo", în Constituţie, iar Legea fundamentală trebuie interpretată "în spiritul ei, nu în litera, că în litera... o scrii sau nu o scrii".

Urmărește
1401 afișări
Imaginea articolului ALEGERI PARLAMENTARE - Becali: Un neam nu poate fi ţinut în loc de trei cuvinte din Constituţie. Trebuie să interpretăm Constituţia în spiritul ei, nu în litera

Gigi Becali (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Întrebat cum vede ideea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în cazul în care acesta nu-l va desemna ca premier pe Victor Ponta dacă USL obţine majoritatea parlamentarilor, Becali a răspuns: "Nu trei cuvinte sau o frază scrisă pe o hârtie care se numeşte Constituţie poate ţine un neam în loc. Nu poate două fraze dintr-o hârtie care este într-o Constituţie, pe o foaie acolo, articolul cutare, numai că e scris câteva cuvinte poate ţine sau poate da înapoi o ţară şi un neam, pentru că democraţie înseamnă puterea poporului".

El a continuat susţinând că, de fapt, duminică nu se votează pentru parlamentari, ci pentru Guvern.

"Dacă oamenii votează astăzi, ei nu votează cum spunea domnul preşedinte «Sunt alegeri parlamentare». Nu tată, astăzi nu sunt alegeri parlamentare, astăzi oamenii ies la vot ca să schimbe puterea, ies la vot pentru că vor un alt administrator, un alt cârmuitor pentru ţara românească. Pe ei îi interesează Guvernul, şi nu Parlamentul, nu-i interesează pe ei cine sunt deputaţi şi ce legi fac, pe ei îi interesează cine e Guvernul şi ce le administrează ţara ca să le meargă mai bine, şi noi ştim lucrul ăsta. Trebuie să interpretăm Constituţia în spiritul ei, nu în litera, că în litera... o scrii sau nu o scrii", a mai afirmat europarlamentarul.

De asemenea, el l-a criticat pe şeful statului pentru faptul că nu a renunţat la mandatul de preşedinte.

"Nimeni niciodată nu a crezut că va exista vreodată un om atât de obraznic în România încât să spună «Mai am doi ani de mandat şi mă joc cu voi, că v-am băgat dracu' în casă şi acum mai staţi cu dracu' în casă încă doi ani şi face ce vrea cu voi. Să nu creadă el, sau domnia sa, vreodată că o să ţină o ţară şi un popor în loc, niciodată»", a mai comentat Becali.

Becali: Am votat cu Antonescu şi Ponta, vremea urâtă va face ca USL să ajungă la 80%

Europarlamentarul George Becali, candidat pentru un mandat de deputat în Sectorul 6 din Capitală, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat "pentru Antonescu şi Ponta" deoarece sunt oamenii politici cu cea mai mare putere şi a estimat că vremea urâtă va aduce USL la 80%.

Becali a votat într-o secţie din Liceul Eugen Lovinescu, în Sectorul 6, în colegiul în care candidează.

"Am votat Antonescu şi Ponta, pentru că pe ceilalţi din USL o să vedem, dar eu am votat pentru că am mare încredere în aceşti doi oameni. Nu a avut nimeni în Ţara românească atât de mare ca aceşti doi oameni dată şi de partidele lor, ca autoritate, şi de votul popular", a spus Becali, după ce şi-a exercitat votul.

El a ţinut să-i transmită lui Victor Ponta că "patru ani trec repede şi are o mare, povară ca să se ţină de cuvânt".

"Dacă nu se vor ţine de cuvânt (cei din USL, n.r.) eu atunci voi fi primul duşman (...) Nu am să-mi vând sufletul, nu am să mă duc în Iad pentru că trebuie să mint că aşa cere partidul, sau aliaţii mei politicieni. Nu, voi spune tot timpul adevărul, iar când nu va fi dreptate, atunci eu voi ţipa că nu e dreptate, exact ca Sf. Ioan Botezătorul", a mai afirmat europarlamentarul.

El a fost întrebat cum crede că va afecta vremea rea din ţară prezenţa la urne şi votul pe care îl va obţine USL.

"Cu vremea e foarte bine, ştiţi de ce? Pentru că acei oameni care sunt înverşunaţi ca să voteze schimbarea se vor ridica din casă şi vor veni la vot pentru au aşteptat destul şi abia aşteptau vremea asta. Cei care nu votează USL nu se mai sinchisesc şi nu se mai obosesc ca să mai vină, deci cu vremea asta aşa a făcut Dumnezeu ca să câştige USL 80%", a mai susţinut Becali.

El a făcut o referire şi la fostul premier Emil Boc, care a afirmat la ieşirea de la urne că a votat pentru cei care au avut curaj. "Eu îi spun că el a votat pentru cei ce au avut curaj să distrugă România şi astăzi se va vedea rezultatul (...) Dumnezeu a mai făcut astăzi ca Blaga să-l poticnească şi să-l ţină încrucat acolo în zăpezi pentru că i-a ridicat în funcţie pe toţi cei care l-au arestat pe Becali, i-a făcut secretari de stat, le-a dat grade şi funcţii mari la toţi", a spus Becali.

De asemenea, el a mai spus că nu este intersat de nicio funcţie în PNL. "Doar că eu îi voi propune domnului Antonescu să facă o curăţenie, iar peste patru ani de zile deja Parlamentul să arate altfel din punctul de vedere al PNL. Eu o să finanţez partidul, nu am nevoie de nicio funcţie, să nu creadă lumea că am nevoie de putere (...) Trebuie să existe un Parlament cu oameni cu demnitate, oameni cu pregătire, cu oameni care să manipuleze şi să facă nu numai idei şi femei, ci să manipuleze fapte, să facă parte. Că dacă manipulezi femei, nu are cum să-ţi dea Dumnezeu atât de multă biruinţă", a mai afirmat Becali.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici