ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a lui Vasile Blaga, candidat ARD în Timiş

Publicat: 02 11. 2012, 21:02
Actualizat: 23 08. 2021, 22:27

În declaraţia de avere depusă la sediul Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Timiş în 22 octombrie, Vasile Blaga menţionează că are două terenuri, în Cihei şi Petrileni, judeţul Bihor, unul de trei hectare, celălalt de 6.257 de metri pătraţi.

De asemenea, Blaga menţionează că a vândut, anul trecut, cu 140.000 de euro, un teren din Oradea, către Cermian Floarea.

De asemenea, Blaga deţine o casă de 346 de metri pătraţi în Oradea, un apartament de 209 metri pătraţi în Bucureşti şi o casă moştenită de la părinţi, în judeţul Bihor.

Totodată, preşedintele PDL are un autoturism BMW fabricat în 2001.

Senatorul are două datorii către două persoane fizice, de 500.000 lei şi 600.000 lei, scandente în anul 2017.

Plasamentele financiare ale lui Blaga arată astfel: 110.650 acţiuni la Banca Transilvania şi 248 la Romexterra – cu valoare de 620 de lei.

Blaga are peste 61.000 de lei în conturi la Bancpost.

La Banca Reiffeisen are, împreună cu soţia sa, peste 12.000 de euro şi 44.000 de lei. De asemenea, Blaga are peste 80.000 de lei la Alpha Bank, peste 46.000 de lei la BRD, Transilvania şi Ţiriac.

De asemenea, Vasile Blaga are 68.400 de lei în plasamente la ING Nederlanden.

La capitolul „Venituri”, Blaga a notat că a primit în anul fiscal trecut peste 52.000 de lei ca senator.

În declaraţia de avere depusă în iulie la Senat, Blaga menţiona că în conturi la Bancpost avea peste 41.000 de lei.

Potrivit declaraţiei de interese, Blaga este membru al Fundaţiei „Ioan Aurel Stoica” şi membru fondator al Asociaţiei Camerei de Comerţ şi Industrie Bilaterală România-Brazilia.

Din noiembrie 2011 şi până în 3 iulie 2012, Vasile Blaga a fost preşedintele Senatului.

În 30 iunie, a fost ales preşedinte al PDL.

Vasile Blaga candidează pentru funcţia de senator în Colegiul 3 zona Sânnicolau Mare- Deta. Contracandidaţii săi sunt Matei Suciu (USL), Liviu Mihai Andrei Matacă (PP-DD), Kaba Gabor (UDMR) şi Gavril Roşian (PRM).