Alegeri prezidenţiale 2024 au început. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

  • Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă.
  • La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţi pe listele suplimentare.
Urmărește
538 afișări
Imaginea articolului Alegeri prezidenţiale 2024 au început. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Pentru românii din străinătate, votarea se desfăşoară pe parcursul a trei zile: vineri (22 noiembrie), sâmbătă (23 noiembrie) şi duminică (24 noiembrie).

Secţiile sunt deschise între orele locale 7:00 şi 21:00, cu excepţia primei zile când programul începe la ora 12:00.

În ultima zi de vot, duminică, există posibilitatea prelungirii programului până la 23:59 pentru alegătorii care se află deja în secţie sau la rând.

Pentru acest scrutin prezidenţial, autorităţile au organizat 950 de secţii de votare în străinătate, cu 35 mai multe faţă de alegerile europarlamentare din iunie 2024, când au fost 915 secţii.

Românii din diaspora pot vota la orice secţie din străinătate, având nevoie doar de un act de identitate românesc valid: carte de identitate (inclusiv electronică sau provizorie), buletin, paşaport (diplomatic, de serviciu sau simplu, inclusiv cele electronice sau temporare).

Elevii şcolilor militare pot folosi carnetul de serviciu militar.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici