Cu doar câteva zile rămase până la turul 1 al alegerilor prezidențiale 2025, candidații la președinția României sunt în această săptămână personajele principale din discuții și dezbateri.
Conform ultimului sondaj Flash Data, publicat în această ultimă săptămână de campanie, lupta cea mai strânsă este între candidații George Simion, cu care ar vota 29% dintre români, Crin Antonescu, pe care l-ar vota 26% dintre români și Nicușor Dan, cu un procent de vot de 23%.
Potrivit sondajului, următorii candidați în preferințele votanților sunt Victor Ponta – independent (8%) și Elena Lasconi – lidera USR (7,5%).
Pe locul cinci în preferințele votanților se clasează Elena Lasconi, președinta partidului USR. Născută în Hațeg, Hunedoara, Lasconi a devenit lidera USR la 26 iunie 2024.
În 1990, ea a absolut Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi” din Deva.
Ulterior, Elena Lasconi a urmat cursurile Facultății de Management în Economia Turismului și Comerțului Internațional din Deva, parte dintr-o universitate privată (Universitatea Ecologică), iar mai târziu și-a luat licența la Academia de Studii Economice din București (ASE).
În CV-ul său de pe site-ul Primăriei Câmpulung nu apare facultatea, ci doar faptul că a obținut diploma de licență în 2001 și a devenit economist licențiat al ASE București în profilul economic managementul turismului și comerțului.
Ea a declarat în trecut că a „făcut cei cinci ani de facultate la Universitatea Ecologică din Deva și am dat examenul final de licență la ASE București. În acel moment, aveam un copil și lucram deja în presă. Asta m-a obligat să aleg o universitate aproape de casă. Am ales să susțin licența la ASE”.
De la momentul absolvirii liceului, până la obținerea diplomei de licență, conform CV-ului Elenei Lasconi, este o diferență de 11 ani.
Conform aceluiași CV, candidata la alegerile prezidențiale a absolvit în 1991 Cursul de analist programator PC, avizat de Ministerul Educației. Opt ani mai târziu, Lasconi a absolvit Școala BBC, specializarea Televiziune. În 2007, ea a urmat un curs de evaluator de competențe profesionale eliberat de CNFPA.
Elena Lasconi a participat, între 2019-2020, la mai multe cursuri-absorbție, legislație, reglementări Fonduri Europene în țară și la Bruxelles – Renew Europe – „O Țară ca Afară”.