Anunţul a fost confirmat oficial de către Biden şi Trump prin intermediul reţelelor de socializare.
,,Aşa cum aţi spus: oriunde, oricând, în orice moment, în orice loc”, a declarat Biden pe reţelele de socializare.
,,Sunt pregătit şi dispus să îl dezbat pe Crooked Joe la cele două momente propuse în iunie şi septembrie”, a postat Donald Trump pe reţelele de socializare, numindu-l pe actualul preşedinte american ,,cel mai slab participant la o dezbatere” de până acum.
Prima dezbatere electorală dintre Biden şi Trump va avea loc în data de 27 iunie, la postul CNN, urmând ca o a doua confruntare televizată să se desfăşoare în 10 septembrie, la ABC, notează agenţia Reuters.
Donald Trump a acceptat şi o a treia confruntare, care ar urma să aibă loc în luna octombrie, la FoxNews, potrivit Associated Press.
Au existat o serie de negocieri anterioare privind organizarea acestor dezbateri prezidenţiale. Biden a declarat că va participa la aceste două dezbateri în cadrul unor reguli stricte pentru a reduce întreruperile, iar Trump a cerut mai mult de două – şi un loc foarte mare ,,pentru a face senzaţie”, relevă Reuters.
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale americane, Robert F. Kennedy Jr., a susţinut într-o nouă postare pe X că va îndeplini criteriile pentru a participa la dezbaterea CNN înainte de termenul limită de 20 iunie. A rămas neclar dacă se va califica.