Alegerile de la PDL Constanţa: Unul din candidaţi îl acuză pe Banias că şi-a adus acoliţii în partid

Preşedintele Autorităţii Navale Române, Paul Brânză, candidat la şefia organizaţiei judeţene Constanţa a PDL, la alegerile care au loc sâmbătă, l-a acuzat pe actualul lider al filialei, Mircea Banias, că a "călcat în picioare" deciziile BPJ şi că şi-a adus în partid doar "acoliţii".

Urmărește
2 afișări

În discursul susţinut la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa, la care va fi desemnată nouă conducere a organizaţiei, Paul Brânză l-a atacat pe actualul lidar al filialei, Mircea Banias, acuzându-l că nu a respectat Statutul partidului şi că a promovat doar persoanele apropiate lui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Statutul nu a fost respectat, deciziile Biroului Permanent Judeţean au fost călcate în picioare, iar partidul a fost strâns în jurul unui nucleu. Parcursul interimatului lui Mircea Banias a zdruncinat încrederea chiar şi în rândul suporterilor noştri înfocaţi. Avem membri de calitate în partid, dar care nu sunt valorificaţi. Nu au intrat în partid decât acoliţii lui Mircea Banias, categoria angajaţilor din Portul Constanţa fiind bine reprezentată în partidul nostru", a spus Paul Brânză în faţa celor peste 700 de delegaţi la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa.

El a fost fluierat de mai mulţi democrat-liberali, iar câţiva i-au strigat din sală să-şi prezinte programul.

Pentru ca Paul Brânză să-şi poată susţine discursul în linişte a fost nevoie de intervenţia secretarului general al PDL, Vasile Blaga.

"Ascultaţi-l cu atenţie şi lăsaţi-l să-şi prezinte programul", le-a spus Vasile Blaga celor prezenţi.

Paul Brânză a mai spus că partidul nu are nevoie de Mircea Banias la conducerea democrat-liberalilor constănţeni şi că are nevoie de o conducere colectivă competentă care să respecte Statutul şi să descentralizeze deciziile politice către organizaţiile locale.

Incidentul a avut loc după plecarea preşedintelui PDL Emil Boc.

La ora transmiterii acestei ştiri începuse votul pentru desemnarea preşedintelui filialei.

La Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa urmează să fie aleasă noua conducere a organizaţiei. Şi-au anunţat candidatura pentru conducerea organizaţiei judeţene actualul preşedinte interimar, Mircea Banias, preşedintele Autorităţii Navale Române, Paul Brânză, directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru şi Nicolae Ciucă, un vechi membru de partid.

Pe lângă preşedintele organizaţiei vor mai fi aleşi doi prim-vicepreşedinţi, un secretar general, doi secretari generali adjuncţi, zece vicepreşedinţi şi şase secretari executivi.

Organizaţia judeţeană a PDL Constanţa este condusă din august 2008 de către Mircea Banias.

El a fost numit preşedinte interimar al PDL Constanţa după ce postul rămăsese vacant ca urmare a demisiei lui Ion Popescu, cel care condusese organizaţia în timpul alegerilor locale din 2008. În acea perioadă a izbucnit un amplu scandal în cadrul PDL Constanţa, o parte din membri contestându-l pe Ion Popescu, iar acesta la rândul său a exclus atunci din rândurile formaţiunii mai mulţi democrat-liberali. Scandalul a luat sfârşit atunci când a fost numit Banias în funcţia de preşedinte al organizaţiei de la Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici