Şova a spus că parlamentarii PSD trebuie să facă într-o săptămână dovada scrisă, pe care s-o depună la partid, a faptului că şi-au donat indemnizaţia.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat luni, după şedinţa BPN, că parlamentarii PSD trebuie să se implice în campania electorală pentru locale, ca o condiţie pentru menţinerea candidaturilor în colegii la alegerile parlamentare.
„Nu vom avea niciun candidat la alegerile parlamentare care nu se află în campanie la alegerile locale, care nu va fi alături de primari şi consilieri”, a adăugat el.
Ponta declara săptămâna trecută că parlamentarii PSD, fără excepţie, trebuie să îşi doneze indemnizaţia de parlamentar pe perioada protestului parlamentar, sub riscul excluderii din partid.