Prima pagină » Politic » Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene: România a îndeplinit deja 6 obiective din PNRR

Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene: România a îndeplinit deja 6 obiective din PNRR

Dan Vîlceanu, ministrul Fondurilor Europene: România a îndeplinit deja 6 obiective din PNRR
Petru Mazilu
10 dec. 2021, 18:39, Politic

Guvernul a aprobat vineri ordonanţa care stabileşte modul în care pot fi cheltuiţi banii din PNRR.

„Ordonanţa specifică modul în care banii vor circula, este diferit circuitul faţă de cel al fondurilor europene… Ca element de noutate, anumite investiţii vor fi efectuate prin agenţiile de dezvoltare regională, mă refer la câteva investiţii din cadrul componentelor social, sănătate şi educaţie”, a spus Dan Vîlceanu.

Ministrul Fondurilor Europene a dezvăluit faptul că România a îndeplinit 6 obiective din PNRR şi că până la finalul anului vor mai fi atinse 21 de obiective.

„Le vom îndeplini, nu am emoţii foarte mari…. Monitorizăm îndeaproape, nu sunt elemente care să ne pună pe gânduri”, a explicat ministrul Vîlceanu.

Dacă vor fi probleme în realizarea investiţiilor se poate ajunge până la rezilierea contractelor, a precizat Vîlceanu.