În cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi şefii Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, viceprim-ministrul Cătălin Predoiu a subliniat importanţa menţinerii unui contact permanent între prefecţi, preşedinţii consiliilor judeţene şi primăriile din zonele afectate de codurile meteorologice.
Scopul este de a asigura informarea la timp a populaţiei cu privire la evoluţia fenomenelor meteo şi măsurile necesare în cazul unor posibile evacuări.
Solicitarea vine în contextul prognozelor ce indică riscuri mari de ploi abundente şi inundaţii în mai multe zone ale ţării.
Autorităţile locale sunt îndemnate să dea o atenţie specială persoanelor vulnerabile şi celor cu dizabilităţi, asigurându-se că acestea primesc informaţiile necesare şi asistenţă în caz de urgenţă.
„Toate inspectoratele pentru situaţii de urgenţă care intră sub incidenţa codului portocaliu vor fi mobilizate astfel încât să intervină rapid şi prompt, sens în care a fost dispusă măsura dublării efectivelor de pompieri în serviciul operativ”, se arată în informarea MAI.
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă, cu avertizări meteo care acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele zone, până luni dimineaţa.