Prima pagină » Politic » Press TV: România susţine dreptul Iranului de a produce energie nucleară

Press TV: România susţine dreptul Iranului de a produce energie nucleară

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a discutat cu ambasadorul iranian la Bucureşti despre scutul antirachetă american şi despre summitul NATO din 2008 şi a apreciat că Iranul are dreptul de a produce energie nucleară în scopuri paşnice.
Press TV: România susţine dreptul Iranului de a produce energie nucleară
09 nov. 2007, 19:41, Politic

Potrivit paginii electronice a reţelei iraniene Press TV, Ambasadorul Hamid Reza Arshadi, care i-a prezentat lui Meleşcanu aspecte legate de programul nuclear al Teheranului, a anunţat disponibilitatea ţării sale de a consolida legăturile dintre cele două ţări, în special cele militare şi de securitate.

Ministrul român al Apărării a apreciat că Iranul joacă un rol esenţial în Orientul Mijlociu, iar "Republica Islamică este îndreptăţită să folosească tehnologie nucleară pentru scopuri paşnice". Meleşcanu a făcut şi un apel pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

Press TV adaugă că, în cursul întrevederii, cei doi oficiali au discutat în principal despre evoluţiile recente din Orientul Mijlociu, scutul defensiv american şi viitorul summit NATO de la Bucureşti, din aprilie 2008.