Voinescu a precizat că soluţia cu opt regiuni plus judeţele Harghita şi Covasna este „o variantă de lucru” şi este important pentru PDL să ţină UDMR angajată în acest proces.
„Este o variantă de lucru, important este să ţinem UDMR angajată în acest proces şi să ducem reorganizarea administrativ-teritorială la bun sfârşit, şi negociem pentru asta. Dialogul politic e întotdeauna benefic”, a precizat Voinescu.
Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că varianta de reorganizare cu opt regiuni plus judeţele Covasna şi Harghita este una maximală şi „în discuţie”, o decizie urmând să se ia luni, în coaliţie.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că le-a spus reprezentanţilor UDMR, la Cotroceni, că maximul pe care îl poate oferi este o formulă de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, separat, care să rămână aşa cum sunt acum, dar „niciodată unite”.
„Le-am spus (reprezentanţilor UDMR, n.r.) că maxim ce putem face în condiţiile în care nu vreţi să organizăm teritoriul pe judeţe mari este ca cele două judeţe, Covasna şi Harghita, să rămână aşa cum sunt. Separate, ca judeţe. Le avem acum, Covasna şi Harghita. Rămân aşa cum sunt. Este varianta opt plus doi şi este maxim ce puteţi obţine”, a spus Băsescu, referindu-se la discuţiile avute, marţi, la Cotroceni.
El a spus că citează din ceea ce le-a spus celor de la UDMR, adăugând că, dacă are acordul Uniunii, va publica stenograma discuţiei.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat, miercuri, că în cadrul consultărilor de la Cotroceni s-a discutat despre o variantă de reorganizare administrativ-teritorială a ţării cu opt judeţe, plus Harghita şi Covasna, acestea rămânând separat, în actuala formulă.
Kelemen a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că această variantă propusă de preşedintele Traian Băsescu este „una de lucru”.