Alexandru Rafila îi răspunde lui Klaus Iohannis, care a propus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii

  • Fost reprezentant al României la OMS şi actual deputat PSD, Alexandru Rafila nu exclude varianta preşedintelui.
  • Medicul taxează însă inerţia autorităţilor, pe care le consideră „defazate”.
Urmărește
5619 afișări
Imaginea articolului Alexandru Rafila îi răspunde lui Klaus Iohannis, care a propus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii

Alexandru Rafila

Vaccinarea anti-COVID va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, spune preşedintele Klaus Iohannis, aflat la New York.

Alexandru Rafila spune la RFI că „e o propunere care poate fi discutată. Totuşi, aceste propuneri cred că trebuiau făcute mai degrabă în România, decât de la New York şi discutate în România. Ideea aceasta a măsurilor multiple, cu impact serios şi aşa mai departe, care sunt luate acum, după ce avem deja problema de sănătate publică majoră, mi se par defazate, pentru că în mod evident, ţările care gestionează în momentul de faţă foarte bine pandemia sunt cele care au luat măsuri în timpul verii, nu au aşteptat ca lucrurile să devină necontrolabile.

Aşa că orice discuţie de acest gen trebuie făcută şi cu reprezentanţii profesionali ai medicilor, ai asistenţilor medicali, trebuie implicate toate aceste entităţi, încât să discutăm în primul rând de conştientizare şi de participare voluntară la această activitate de vaccinare".

El consideră că "acceptabilitatea din partea populaţiei se bazează şi pe încrederea în autorităţi. Sigur, nu politizez lucrul ăsta, e pur şi simplu o observaţie de bun-simţ.

Când vezi că autorităţile nu numai că nu au făcut nimic trei-patru luni de zile, dar au şi încurajat diverse manifestări cu număr extrem de mare de persoane, care au accelerat transmiterea infecţiei şi acum să vii după zece zile de la... că până în data de 10 septembrie n-am avut nici o problemă de sănătate publică, în opinia autorităţilor, problemele au început din 11 septembrie şi atunci discutăm de obligativitate, de măsuri dure şi aşa mai departe. Nu prea oferă prea multă credibilitate genul ăsta de comportament.

Sigur, îmi dau seama că trebuie să ajutăm cu toţii la oprirea pandemiei, dar cei care n-au făcut nimic trebuie să-şi asume public lucrul ăsta şi să nu caute vinovaţi în altă parte, când principalii vinovaţi sunt chiar ei. Adică oamenii cred că ar avea mai mare încredere dacă, ştiu eu, primul-ministru, de exemplu, ar ieşi în faţa tuturor şi ar spune: da, am greşit, nu am făcut nimic, dar acum trebuie să găsim o soluţie împreună la situaţia de criză în care ne aflăm. Fuga asta de răspundere, de asumare mi se pare intolerabilă la acest nivel".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici