Prima pagină » Politic » Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Alfred Simonis (PSD) a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş, după o luptă strânsă cu Alin Nica.
Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş
Andreea Tobias
10 iun. 2024, 09:24, Politic

Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoarei.

Potrivit aceleiaşi numărători, Alianţa PSD-PNL şi-ar fi asigurat majoritatea şi în Consiliul Judeţean.

Simonis este preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, poziţie care înseamnă al doilea om în stat, după preşedintele României.

Alfred Simonis a iniţiat legea păcănelelor, intrată în vigoare pe 28 aprilie, cea care scoate aparatele slot-machine din localităţile care au o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori.