- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.02.2025, 11:14)
- Gabriel Pecheanu
Alina Gorghiu: Nu voi vota solicitarea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
- „Nu voi vota solicitarea de suspendare din funcţie a lui Klaus Iohannis”, anunţă vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu.
- Fostul ministru al Justiţiei spune că „suspendarea este doar o temă falsă, un mare val pe care se urcă nişte candidaţi ca să speculeze electoral starea de nemulţumire a populaţiei”.
![Imaginea articolului Alina Gorghiu: Nu voi vota solicitarea de suspendare din funcţie a Preşedintelui](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/22687391/1/7883781-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=560)
„După mai bine de 20 de ani de politică, am învăţat să nu evit să spun adevărul de teama unor invective, mai mult sau mai puţin pertinente, venite de la oameni care, uneori, cred că aceasta este linia de comunicare acceptată în spaţiul online.
Aşa că, şi de data aceasta, fac apel la raţiune şi la dialog pe bază de argumente, să lăsăm populismul deoparte. Eu, în acest context de emoţie socială ridicată în detrimentul unor argumente raţionale, nu voi vota solicitarea de suspendare din funcţie a Preşedintelui. Sper ca toţi liderii partidelor din Coaliţie să explice în clar, aşa cum au făcut-o deja Ilie Bolojan şi Crin Antonescu, că o suspendare demarată acum este un non-sens instituţional şi că nu se pune problema să apărăm un om, ci stabilitatea instituţională a ţării noastre”, scrie pe Facebook Alina Gorghiu.
Ea afirmă că „nu e vorba despre trecut, ci despre viitor”.
„Suspendarea este doar o temă falsă, un mare val pe care se urcă nişte candidaţi ca să speculeze electoral starea de nemulţumire a populaţiei. Această campanie pentru funcţia de Preşedinte al României nu este despre Klaus Iohannis, este despre direcţia României, despre standarde, despre drepturi şi libertăţi, despre noi şi identitatea noastră. Este despre ce va fi, nu este despre ce a fost sau despre ce a făcut bine sau mai puţin bine Preşedintele care îşi încheie mandatul peste foarte puţin timp. Suspendarea implică mulţi paşi procedurali. Legea este clară. Adăugăm şi perioada de desfăşurare a referendumului, asta dacă se ajunge aici, şi rezultatul final nu va mai interesa pe nimeni. Până atunci, România va avea deja un nou Preşedinte ales”, încheie Gorghiu.
Opoziţia cere suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/22687353/1/8018784-mediafax-foto-alexandru-dobre-2.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/22687221/1/8014586-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/cancan-1-mihai-mincu2-1739250307.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22687391&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe