- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Alte demisii din PDL - Petru Filip, Eugen Uricec şi Ioan Sbîrciu părăsesc partidul. Ponta: Opoziţia a preluat MAJORITATEA şi în conducerea Senatului
Senatorul Petru Filip, deputatul Eugen Uricec şi senatorul Ioan Sbîrciu părăsesc Partidul Democrat Liberal (PDL). Petru Filip şi Eugen Uricec trec la PSD.
Alte demisii din PDL: Petru Filip, Eugen Uricec şi Ioan Sbîrciu părăsesc partidul (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
- PETRU FILIP
Senatorul Petru Filip a anunţat, luni, că se înscrie în PSD, liderul social-democrat Victor Ponta precizând totodată că opoziţia a preluat majoritatea şi în conducerea Senatului.
Petru Filip este vicepreşedinte al Senatului. El este senator de Bihor. Filip a asigurat preşedinţia interimară a Senatului după revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană, până la alegerea lui Vasile Blaga.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
-
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, că grupului parlamentar social-democrat i se alătură Petru Filip, un om care înseamnă foarte mult pentru Oradea şi pentru Bihor, dar şi pentru mişcarea politică de stânga.
Liderul PSD a anunţat că Petru Filip va activa în cadrul grupului PSD din Senat şi va fi în continuare reprezentantul PSD în Biroul Permanent al Senatului.
"Avem în acest moment în Biroul Permanent şapte voturi, faţă de cele şase ale celor de la guvernare", a mai spus Ponta.
La rândul său, Petru Filip a declarat că decizia pe care a luat-o nu este una uşoară sau simplă, dar este una "personală".
Filip a mai declarat că este convins că vor fi multe comentarii din partea colegilor din PDL, pe care îi cunoaşte de multă vreme.
"Sunt hotărât să mai pot spune ceva în politica românească, atât în partea administrativă, cu bună credinţă", a spus Petru Filip.
- EUGEN URICEC
Uricec a precizat că trece de la PDL la PSD din motive personale.
Eugen Uricec este deputat de Suceava.
El a fost între anii 2001 şi 2007 preşedinte al Partidul Democrat Suceava, iar în perioada 2007-2008 vicepreşedinte al organizaţiei PDL Suceava.
- IOAN SBÎRCIU
Senatorul Ioan Sbîrciu a cerut, luni, în plenul Parlamentului, o săptămână de reflecţie, după ce anunţase în plenul Senatului că trece de la PDL la PC.
"Îmi cer scuze, îmi este foarte greu să iau o hotărâre, de aceea creau să mai reflectez. Nu este o revenire de dragul spectacolului. E o hotărâre grea, îmi vine greu să mă uit în ochii colegilor, ai celor de la Bistriţa, dar dacă nu se revine asupra felului în care este privit învăţământul şi sănătatea şi cultura atunci nu am ce să caut aici şi atunci cer totuşi o săptămână de reflecţie", a afirmat Sbîrciu.
El a făcut această declaraţie cu voce tremurândă.
Senatorul Ioan Sbîrciu anunţase, în urmă cu câteva ore, în plen, că a demisionat din PDL şi că va activa în continuare în cadrul PC.
El menţiona că nu mai face parte din grupul parlamentar al PDL.
Anterior, surse parlamentare au declarat că şi senatorul de Braşov Marian Rasaliu va părăsi PDL pentru a trece la PNL. Acesta deţine poziţia de secretar al grupului parlamentar PDL.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO