Întrebat cum i s-a părut gluma lui Adrian Năstase, din CExN, care a anunţat iniţial că nu candidează la preşedinţia PSD, pentru ca ulterior să precizeze că anunţul iniţial a fost o glumă, Dragnea a spus: „Nu ştiu dacă a fost glumă iniţial”.
„Până la urmă, Adrian Năstase e un om extrem de bine pregătit, un om cu foarte multă pregnanţă politică şi cu foarte mult simţ al umorului. Dar cred că, la un moment dat, trebuie să se decidă – candideză, nu candidează – pentru că s-ar putea să nu mai fie luat în serios la un moment dat”, a apreciat Dragnea.
El a precizat că trebuie să existe un termen limită de depunere a candidaturilor, care să fie „de bun simţ” şi a opinat că nu este firesc să se depună candidaturi chiar în Congres, întrucât este necesar un timp annume pentru redactarea şi tipărirea buletinelor de vot.
Dragnea a mai spus că nu susţine ideea unui vot pe echipe. „Este o discuţie, nu susţin foarte mult varianta asta, sunt colegi care spun că e riscant”, a explicat Dragnea.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a afirmat, luni, întrebat fiind de ce a spus, iniţial, că nu va candida la şefia PSD, pentru ca ulterior să spună că a glumit, că a vrut să testeze în câte minute ajunge o astfel de informaţie în presă.