Prima pagină » Politic » Ministerul britanic al Apărării: Planurile politice ale Rusiei în Ucraina au eşuat

Ministerul britanic al Apărării: Planurile politice ale Rusiei în Ucraina au eşuat

Faptul că nu a reuşit să impună o conducere pro-rusă decât într-un singur oraş ucrainean, Herson, arată eşecul Rusiei de a face progrese în ceea ce priveşte obiectivele sale politice în Ucraina, potrivit Ministerului britanic al Apărării.
Ministerul britanic al Apărării: Planurile politice ale Rusiei în Ucraina au eşuat
Cosmin Pirv
14 mai 2022, 13:53, Politic

În ultima sa informare, citată de BBC, Ministerul britanic al Apărării afirmă că administraţia militaro-civilă impusă de Rusia în Herson a anunţat că va cere ca regiunea să fie inclusă în Rusia prin organizarea unui referendum.

Conform ministerului, dacă un astfel de referendum va avea loc, Rusia „aproape sigur va manipula rezultatele pentru a arăta o majoritate clară în favoarea părăsirii Ucrainei”.

Cu toate acestea, faptul că Rusia a reuşit să impună o conducere locală pro-rusă doar într-un singur oraş ucrainean, adaugă raportul, evidenţiază eşecul planului său iniţial de a plasa „majoritatea regiunilor din Ucraina sub o autoritate pro-rusă pe termen lung”.