Ambasadorul britanic: Vestea implicării României în operaţiunile NATO privind Libia este binevenită
„Decizia României adoptată ieri (marţi – n.r.) de a contribui la operaţiunile NATO de instituire a unui embargo privind traficul de arme către Libia este o veste foarte binevenită”, a scris ambasadorul britanic într-o postare pe blogul său.
El a reamintit cooperarea dintre forţele româneşti şi britanice din Afganistan.
„România este unul dintre aliaţii noştri constanţi în NATO. Forţele româneşti şi britanice luptă împreună în sudul Afganistanului. Acum vom acţiona din nou împreună pentru implementarea rezoluţiilor ONU privind Libia”, a scris el.
Ambasadorul a reamintit că „NATO este implicat într-o operaţiune de protejare a populaţiei civile din Libia împotriva regimului Kadhafi” şi că „această acţiune este necesară, legală şi corectă”.
„Este nevoie să prevenim folosirea forţei de către Kadhafi împotriva propriului popor. Este o operaţiune legală deoarece are aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. Şi este corectă deoarece nu putem sta deoparte în timp ce Kadhafi îşi ucide propriul popor”, a apreciat Martin Harris.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că CSAT a hotărât că România va participa la aplicarea embargoului legat de situaţia din Libia cu fregata Ferdinand şi cu doi ofiţeri de stat major, adică în total cu 207 militari. Costul participării se ridică la 4,5 milioane de euro.