- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (07.02.2019, 22:53)
- Diana Grigore
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ambasadorul rus la Bucureşti: Rusia nu are intenţii cu caracter ostil, agresiv, faţă de România/ SUA declară intenţia de a transforma Europa în arena unui război mondial
Ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, a dat asigurări, joi, că Federaţia Rusă nu are intenţii cu caracter agresiv faţă de România, şi că Rusia e pregătită să negocieze cu SUA, însă ţara sa nu vrea să fie cea care să iniţieze discuţiile.
Urmărește
3650 afișări
Ambasadorul rus la Bucureşti: Rusia nu are intenţii cu caracter ostil, agresiv, faţă de România/ SUA declară intenţia de a transforma Europa în arena unui război mondial
„Americanii au spus timp de un deceniu, dacă nu mai mult, că sistemul lor strategic antibalistic nu este îndreptat spre Rusia, dar, recent, s-a dovedit că este îndreptat fix spre Rusia. Foarte drăguţ. Am învăţat din istorie şi nu ne permitem să fim naivi. Nu sunt plănuite acţiuni ostile, neprietenoase şi vă pot asigura că Rusia nu are intenţii cu caracter ostil, agresiv faţă de România. Credem că este ţara noastră vecină şi cel mai bun mod de a construi relaţii cu vecinii e să oferi condiţii pentru o bună vecinătate”, a declarat ambasadorul Rusiei în România, într-o conferinţă de presă, joi, la Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
Acesta a adăugat că Rusia e gata să poarte un dialog cu SUA pe tema Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), însă nu va fi cea care să iniţieze discuţiile.
„Nu am discutat. Nu am discutat nici cu americanii, nu pentru că nu suntem pregătiţi să vorbim, dar nu vedem o reacţie. Căutăm să dialogăm, dar nu iniţiem dialogul. Am auzit înainte numai acuzaţii, ultimatumuri şi fiecare iniţiativă de a discuta substanţial, de a oferi informaţii, au fost ignorate. Va depinde foarte mult de pragmatismul şi de realismul liderilor noştri”, a conchis oficialul rus.
Administraţia Vladimir Putin l-a convocat, joi, pe ataşatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de măsuri în sensul menţinerii Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF).
Printre măsurile propuse de Rusia se numără distrugerea instalaţiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv în sistemul balistic Aegis Ashore, montat în România şi care urmează să fie amplasat şi în Polonia.
Alianţa Nord-Atlantică are propria responsabilitate pentru încălcarea Tratatului INF prin instalarea sistemelor balistice americane în România şi Polonia, a acuzat luni seară Administraţia Rusiei, îndemnând ţările din Europa să evite transformarea continentului în spaţiu de confruntare militară.
Rusia a anunţat sâmbătă suspendarea obligaţiilor asumate prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), ca reacţie la decizia similară a Administraţiei Donald Trump.
Administraţia Vladimir Putin a anunţat că îşi rezervă dreptul de a lua măsurile adecvate ca reacţie la decizia Statelor Unite de suspendare a obligaţiilor asumate în cadrul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). "Moscova îşi rezervă dreptul de a adopta reacţii corespunzătoare şi măsuri de ripostă" după retragerea SUA din Tratatul INF. "Este normal să fie luate astfel de măsuri", a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
Ambasadorul rus în România: SUA declară intenţia de a transforma Europa în arena unui război mondial
Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, a afirmat, joi, că SUA şi-a declarat, prin suspendarea Tratatului INF, intenţia de a transforma Europa în principala sursă de tensiune şi arena unui posibil război mondial, cu scopul de a sta „până la capăt” peste ocean.
„Acest pas al SUA a devenit încă unul din seria de acţiuni menite să dărâme sistemul actual de tratate internaţionale în domeniul dezarmării şi menţinerii stabilităţii strategice la nivel mondial pentru unicul scop: de a păstra propria lor dominaţie în lume. Deosebit de alarmant este faptul că strategii de la Casa Albă şi din Pentagon din nou îşi declară, de fapt, în mod deosebit intenţia de a transforma continentul nostru european, care şi aşa a avut mult de suferit, în principala sursă de tensiune şi arena unui posibil război mondial, în speranţa naivă că ei vor putea „sta până la capăt” peste ocean, cum deja a fost de mai multe ori în secolul al XX-lea. Consideră m că astfel de strategie este una nesăbuită şi distructivă pentru întreaga omenire”, a declarat ambasadorul Rusiei în România, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la Bucureşti.
Oficialul rus a a afirmat că Rusia va amâna avansarea negocierilor cu SUA până când acestea nu „se vor maturiza”.
„A fost luată decizia de a ne abţine deocamdată de la avansarea de iniţiative pe planul negocierilor cu americanii în acest domeniu, atâta timp cât ei înşişi nu „se maturizează” pentru o înţelegere a necesităţii unui dialog echitabil şi substantiv, toate încercările de reluare a căruia ei, până în prezent, au sabotat”, a conchis Kuzmin.
Administraţia Vladimir Putin l-a convocat, joi, pe ataşatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de măsuri în sensul menţinerii Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF).
Printre măsurile propuse de Rusia se numără distrugerea instalaţiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv în sistemul balistic Aegis Ashore, montat în România şi care urmează să fie amplasat şi în Polonia.
Alianţa Nord-Atlantică are propria responsabilitate pentru încălcarea Tratatului INF prin instalarea sistemelor balistice americane în România şi Polonia, a acuzat luni seară Administraţia Rusiei, îndemnând ţările din Europa să evite transformarea continentului în spaţiu de confruntare militară.
Rusia a anunţat sâmbătă suspendarea obligaţiilor asumate prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), ca reacţie la decizia similară a Administraţiei Donald Trump.
Administraţia Vladimir Putin a anunţat că îşi rezervă dreptul de a lua măsurile adecvate ca reacţie la decizia Statelor Unite de suspendare a obligaţiilor asumate în cadrul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). "Moscova îşi rezervă dreptul de a adopta reacţii corespunzătoare şi măsuri de ripostă" după retragerea SUA din Tratatul INF. "Este normal să fie luate astfel de măsuri", a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
Citește pe alephnews.ro: Armistițiul de Crăciun a reprezentat un moment istoric în timpul Primului Război Mondial. Cum s-a produs acest lucru
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Rusia propune Statelor Unite măsuri pentru menţinerea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare. Unele propuneri vizează sistemul balistic din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe