„La Certeze Victor-Viorel Ponta s-a urcat pe scenă, după cum aţi văzut toţi şi a crezut că este într-o sală închisă, numai cu membrii PSD. Din păcate, acolo erau şi oameni liberi şi a început să fie fluierat copios Victor-Viorel. Şi atunci ce i-a dat prin cap? Şi vă citez din zicerile lui Victor-Viorel – aici scrie fluierături intense şi pe urmă începe Victor-Viorel: «Vreau să mulţumesc celor care sunt prezenţi» şi continuă: «Preşedintele ţării nu a putut să vină, m-a rugat pe mine să vă salut pe toţi». Aş vrea să spună public Victor-Viorel când a vorbit cu mine şi când a primit de la mine mandat să-i salute pe toţi cei aflaţi acolo. Şi continuă Victor-Viorel: «Judeţul Satu Mare, aşa cum spunea domnul preşedinte, după atâţia ani de secetă, are nevoie de investiţii, are nevoie de dezvoltare». Oameni buni, ăsta e un mitoman! Minte fără ruşine! Este adevărat că în fază iniţială i-a păcălit puţin pe oşeni, care, când au auzit «Avem un mesaj de la preşedinte» au scăzut puţin intensitatea. Când şi-au dat seama că îi minte, au fluierat şi mai tare, ca la începutul discursului lui. Deci ce încredere poţi să ai într-un asemenea om, care pentru a ieşi dintr-o situaţie, utilizează orice tertipuri. Minciuna şi laşitatea sunt cele care l-au făcut să procedeze aşa”, a spus preşedintele.
El a relatat şi un episod care a avut loc la Mitropolia din Cluj.
„Mi-am mai adus aminte de o întâmplare, când s-a dus la Cluj la Mitropolie, a crezut, de asemenea, că acolo este o organizaţie PSD şi a început să-l fluiere lumea înainte de intrare în mitropolie, iar la ieşire, din laşitate, nu a găsit altă soluţie decât să spună «L-au fluierat pe Mitropolit». Ăsta este laşul şi mincinosul! Este incredibil! Un mitoman nu poate fi preşedintele unei ţări, unul care minte cum respiră”, a spus Băsescu.