Ameninţare cu bombă în parlamentul norvegian

Publicat: 03 04. 2024, 12:52
Actualizat: 03 04. 2024, 12:54

Parlamentul norvegian a fost alertat miercuri în urma unei ameninţări că în clădire ar putea fi amplasată o bombă.

„Ne aflăm la faţa locului pentru a securiza parlamentul şi a preveni eventualele incidente. Nu avem informaţii că ar exista o ameninţare la adresa unor terţe părţi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Oslo pentru Reuters.

La rândul său, un purtător de cuvânt al parlamentului norvegian a declarat că nu s-a intrat în clădire după ce a fost declanşată alerta.