Peste 3 milioane de oameni ar putea muri în Coreea de Nord din cauza epidemiei de coronavirus, dacă aceasta se va răspândi. Pentru moment, autorităţile de la Pyongyang susţin că nu au identificat niciun bolnav de COVID-19, dar voci ale unor activişti pentru drepturile omului sunt de părere că regimul condus de Kim Jong Un minte. Aceeaşi părere o împărtăşeşte şi Kim Myong, un fost membru al Partidului Muncitoresc Nord-Coreean şi oficial de rang important, care a reuşit să fugă din această ţară.
Kim Myong a declarat pentru HRNK Insider că regimul nord-coreean este complet nepregătit pentru o epidemie, dată fiind condiţia spitalelor şi economia de subzistenţă. Acesta a mai afirmat că raportările cu 0 îmbolnăviţi sunt „minciuni absurde”.
„Sistemul sanitar nord-coreean este fragil şi precar. Oamenii din Coreea de Nord sunt în mare parte afectaţi de malnutriţie cronică, de o stare de sănătate precară şi de o imunitate scăzută. Astfel, nu ar fi o exagerare să spunem că este poate cea mai vulnerabilă ţară în faţa COVID-19”, a spus Kim Myong.
Kim Myong a mai afirmat că regimul de la Pyongyang este interesat să ascundă adevărul despre epidemia de coronavirus pentru a-şi păstra relaţiile cu China, singurul său partener comercial, dar şi că actualul lider, Kim Jong Un, ascunde proporţiile dezastrului la fel ca predecesorul său, Kim Jong Il.
„Pentru Kim Jong Un, să lase sute, mii sau zeci de mii de oameni să moară ca nişte fiinţe insignifiante nu înseamnă nimic. Este mai puţin dureros decât o înţepătură în deget”, a mai spus fostul oficial nord-coreean.
În 2019, ONU a estimat că peste 10 milioane de nord-coreeni suferă de foamete şi trăiesc la limita subzistenţei.