- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.08.2014, 09:26)
- Catalina Mihai
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANALIZĂ: ACL îşi anunţă astăzi candidatul la prezidenţiale: Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu?
Alianţa Creştin-Liberală (ACL) îşi anunţă, luni, candidatul la alegerile prezidenţiale, mai târziu decât termenul iniţial, 4-5 august, câştigătorul dintre Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu fiind stabilit pe baza cercetărilor sociologice.
Urmărește
2500 afișări
ANALIZĂ: ACL îşi anunţă, luni, candidatul la prezidenţiale: Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declara, la 17 iulie, că pe 4 sau 5 august va fi anunţat candidatul comun al PNL-PDL la alegerile prezidenţiale din noiembrie, din partea liberalilor fiind propus Klaus Iohannis, iar din partea democrat-liberalilor, Cătălin Predoiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Preşedinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot şi pune ştampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăţi că exişti
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
-
Alegeri prezidenţiale 2024, primul tur. Unde se pune ştampila şi cum arată buletinul de vot
Ulterior, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, preciza, la 3 august, că desemnarea candidatului Alianţei Creştin-Liberale a fost decalată pentru 8-9 august, deoarece rezultatele sondajului de opinie comandat de PDL au întârziat, întrucât acesta a fost demarat mai târziu. "PDL întârzie cu sondajul, a început mai târziu", a declarat Gorghiu pentru MEDIAFAX.
"Aceste studii sunt complexe, trebuie bine interpretate şi nu vrem să-i presăm pe sociologi", au menţionat surse din PDL.
La 5 august, Klaus Iohannis anunţa că institutele de sondare au cerut timp mai mult, astfel că desemnarea candidatului va fi făcută pe 11 august, în cadrul Biroului politic al noului PNL.
Potrivit celor patru sondaje de opinie date publicităţii în iulie (CURS, IRSOP, INSCOP şi CSCI), primii doi clasaţi în preferinţele electoratului sunt Victor Ponta şi Klaus Iohannis.
În turul doi al prezidenţialelor, Victor Ponta l-ar devansa pe Klaus Iohannis la o diferenţă de 10 procente (55% , faţă de 45%) în sondajul CSCI, în timp ce diferenţa ar fi 5,6% (52,8%, faţă de 47,2%) în sondajul INSCOP.
Sondajele CURS şi IRSOP relevă şi ele că în turul doi Ponta l-ar devansa pe Iohannis, rezultatele fiind de 53% (Ponta) la 47% (Iohannis) în sondajul CURS şi de 49% (Ponta) la 43% (Iohannis) în sondajul IRSOP.
Conform sondajului INSCOP, dacă Victor Ponta şi Cătălin Predoiu ar ajunge în turul al doilea, primul ar câştiga la o diferenţă mare: 66,7% la 39,3%.
În ceea ce priveşte desemnarea candidatului comun, preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, la 5 august, că există "o şansă rezonabilă" ca el să fie candidatul ACL. "Văzând toate sondajele din ultima vreme vreau să fac afirmaţia că există o prezumţie rezonabilă ca eu să fiu candidatul ACL", a spus Iohannis, adăugând că vor fi făcute sondaje din lună în lună, apoi din două în două săptămâni şi apoi din două în două zile pentru a şti unde se situează candidatul.
Liderul PDL Arad, Gheorghe Falcă, s-a declarat şi el convins că viitorul candidat al Alianţei Creştin-Liberale (ACL) pentru preşedinţia României va fi Klaus Iohannis, şi nu Cătălin Predoiu, pentru că primul ar sta mai bine în sondaje.
"Iohannis stă mai bine în sondaje, nu pot să nu văd acest lucru (…) Întodeauna l-am susţinut pe domnul Predoiu, dar văzând cercetările de până acum, cred că Iohannis va fi candidatul Alianţei", a precizat, la 24 iulie, într-o conferinţă de presă, Falcă, potrivit corespondentului MEDIAFAX.
De partea cealaltă, Cătălin Predoiu s-a arătat optimist în legătură cu şansele sale de a fi desemnat candidatul ACL pentru prezidenţiale. Prim-vicepreşedintele PDL a precizat, la 26 iulie, la Convenţia naţională a PDL care a aprobat fuziunea cu PNL, că şi-a asumat proiectul prezidenţial şi va lupta pentru victorie, arătând că vor face "Crăciunul împreună la Cotroceni".
"Mi-am asumat acest proiect prezidenţial, vă asigur că voi continua să lupt până la capăt pentru victoria noastră. Nu voi face niciun pas înapoi, voi lupta să fiţi mândri de mine. Vom alege cea mai bună soluţie pentru partid, fie eu, fie domnul Iohannis. Vreau să vă promit că, indiferent cum, în ce formă, cât de greu îmi va fi sau nu, mă veţi avea alătur şi împreună vom face Crăciunul la Cotroceni", a afirmat Predoiu.
O zi mai târziu, Cătălin Predoiu preciza pentru MEDIAFAX că Alianţa Creştin-Liberală "nu îşi poate permite riscul de a nu câştiga prezidenţialele", prezidenţiabilul desemnat de către democrat-liberali declarându-se "convins" că până la sfârşitul lui august va sta "foarte bine" în sondaje.
"Cred că Alianţa Creştin-Liberală nu îşi poate permite riscul de a nu câştiga prezidenţialele şi sunt convins că până la sfârşitul lui august sondajele vor arăta foarte bine pentru mine", a declarat Predoiu, întrebat de MEDIAFAX ce va face dacă nu va obţine nominalizarea Alianţei pentru candidatura la prezidenţiale.
Chestionat în legătură cu rezultatele sondajelor pentru alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu a estimat, la 16 iulie, că liderul PNL, Klaus Iohannis, are şanse să câştige alegerile prezidenţiale, cu condiţia să aibă toată dreapta susţinându-l.
"Eu zic că are şanse să câştige Iohannis, cu condiţia să aibă toată dreapta susţinându-l", a spus, la B1 TV, preşedintele Traian Băsescu, precizând că nu vede niciun motiv ca liderul PNL să nu aibă această susţinere.
Citeşte şi:
ANALIZĂ privind alegerile prezidenţiale: În iulie, sondajele de opinie îl dau pe Ponta cu zece procente în faţa lui Iohannis
Citeşte şi:
ANALIZĂ: Prezidenţialele din noiembrie: Care sunt candidaţii oficiali şi neoficiali - FOTO
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe